Din cauza unei defecţiuni tehnice a aparatului foto a lui Fănel Negulescu - fotograful oficial - ne lipsesc fotografiile tradiţionale pe scările din faţa Liceului Ion Luca Caragiale (SCUZE)

Iubiţi profesori, stimate doamne şi dragi colegi,
Întâlnirea noastră este un lucru minunat şi reprezintă un moment atât de frumos încât bucuria revederii compensează din plin, grijile, îndoielile, necazurile sau timpul consumat cu organizarea ei. Mulţumesc din inimă iubiţilor noştri profesori care au acceptat să participe la sărbătorirea a 30 de ani de la terminarea liceului, conferindu-i prin prezenţa dânşilor o altă culoare. Permiteţi-mi să mulţumesc în numele tuturor, elevi şi profesori, directorului Liceului Ion Luca CARAGIALE, profesorului de matematică Tiberiu SZABO pentru sprijinul acordat cu amabilitate şi deosebită delicateţe în organizarea acestei întâlniri plină de amintiri. Mulţumesc soţiilor colegilor noştri care i-au însoţit la această emoţionantă secvenţă din viaţa noastră. Vă mulţumesc vouă tuturor pentru participare şi vă rog să transmiteţi mulţimiri soţiilor voastre care v-au dat voie să veniţi aici. Vă rog să-mi permiteţi să mulţumesc individual iubiţilor noştrii dascăli pentru prezenţă şi în acelaşi timp să le fac o scurtă prezentare:
Profesorul Andrei Vijoli, directorul liceului, profesorul nostru iubit de geografie, directorul sever dar în acelaşi timp părintele care ne-a sfătuit întotdeauna şi a ştiut nu numai să mustre sau să pedepsească dar şi să se prefacă uneori că nu vede. Vă mulţumim !
Noi am dori de la început să vă spunem că am vrea ca această festivitate să aibe un caracter, aşa, mai amical, mai distractiv, mai plăcut şi am vrea ca în legătură cu unii dintre dumneavoastră să povestim anumite lucruri şi dumneavoastră sunteţi primul. Eu aş vrea să povestesc ceva în legătură cu ARGHIR, vrea el să povestească sau povestesc eu ?
ARGHIR: Spune tu.
Bon, povestea mea nu este lungă este foarte scurtă şi interesantă. ARGHIR avea note foarte mari la Geografie, să vedeţi care era stratagema, nu că nu învăţa, învăţa, ştia el destul de bine, dar avea o cale sigură de a fi ascultat. Învăţa bine la Geografie şi apoi ieşea pe Franceză şi îl pândea pe domnul VIJOLI când trecea acasă, îl vedea şi a doua zi îl asculta. (Notă: lua categoric nota 10 deoarece la domnul VIJOLI nota era rezultatul cunoştiinţelor perzentate la examinare şi nu era alterată de nimic străin sau conjunctural.)
În ordine alfabetică:
Profesorul Constantin ENCIU ultimul nostru profesor de limba română, din păcate atât la propriu cât şi la figurat. Ne-a obişnuit să ne descurcăm în labirintul unei bibliografii bogate, să sistematizăm un material vast, cunoştiinţele primite de la dânsul ne-au folosit mult, cântărind greu la examenul de admitere în facultate. Profesorul ENCIU a fost primul care ne-a dus la teatru şi ne-a îndrumat către muzică. Îi mulţumim !
ENCIU: …teatru …
GOCIMAN: … vreţi să vă spun de la teatru eu nu îndrăzneam dar dacă … Eu la teatru nu mă duceam că eram ocupat cu voleiul, cu sportul, dar se ducea de obicei Lucică STĂNESCU, fratele lui Bebe STĂNESCU şi la un moment dat, la unul din spectacolele, nu mai ţin minte unde Lucică reuşeşte să se aşeze lângă una din cele mai frumoase fete ( frumoasa Doina ŞTEFĂNESCU, fata preotului şi profesorului ŞTEFĂNESCU, viitoare ingineră şi soţie a fotbalistului şi antrenorului COSMOC) şi la un moment dat, înainte să înceapă spectacolul domnul profesor Enciu … hai, hai STĂNESCULE du-te …
-Nu mă ridic dom' profesor … STĂNESCU a mai spus: Nu vă supăraţi dom' profesor ăsta e locul meu şi nu mă ridic.
Să ştiţi că vreun an şi jumătate punctajul lui era foarte drămuit.
ENCIU: Da să spun o altă întâmplare tot cu dumneavoastră. Am fost la Traviata … noi mergeam cu trenul, 100 de inşi luam odată … deci ne-am lămurit, în pauza dinaintea ultimului act toată lumea îşi ia paltoanele de la garderobă şi cum s-a terminat spectacolul, în momentul în care s-a terminat, noi nu mai aveam decât o jumătate de ceas până la … ca să prindem trenul … o luăm prin spatele operei şi la gară. Ne-am înţeles, toată lumea şi-a luat paltoanele în pauză. La terminarea spectacolului, au tot ieşit actorii şi toată lumea i-a aplaudat în neştire. Ajungem la gară cu tovarăşul director VIJOLI, numărăm oamenii, lipsesc trei, au venit la 12 şi 5 trenul era la 12 fără 5, se înţelege că a fost o judecată a lui Solomon, din partea tovarăşului director VIJOLI. Trenul următor a fost la 4 dimineaţa şi era luni şi deci noi de la gară am venit direct la şcoală din cauza ăstora trei şi când i-a întrebat da dece aţi făcut asta ? … aşa de frumos a cântat Violeta şi aşa de frumoasă a fost Traviata, spunea unul, nu se pricepea prea bine … încât nu am putut să nu mai rămânem să o aplaudăm  … dar tovarăşul VIJOLI: bine, bine, dar nu aţi observat că noi am plecat … Ei: ba da, dar noi am avut onoarea ca trei ploieşteni să aplaude până când nu a mai rămas nimeni în sală.
Profesorul George Iancu GHIDU, dirigintele unora dintre noi, profesorul de limba franceză stimat, arbitrul eleganţei şi al bunelor maniere. Ne-a făcut să înţelegem cum se învaţă o limbă străină şi vreau să relatez că prin anii 70' am avut ocazia să învăţ limba engleză cu un profesor ultra specializat în metode de predare moderne care se pretindea excepţional (şi era un profesor de excepţie) … ei bine, în afară de mijloacele electronice auxiliare metoda de predare nu se deosebea cu nimic de … metoda GHIDU.
Un episod amuzant s-a petrecut între domnul GHIDU şi Emil POPESCU în momentul când dorind să discute ceva cu mama lui Emil şi-a dat seama că doamna nu se numeşte tot POPESCU, dar nu ştia cum, aşa că pe parcurs a ajustat expresia la " Madame … votre mêre ".
Eram în clasa VIII-a C şi în campionatul de volei al liceului jucam în prima etapă eliminatorie cu clasa XI-a A (Sebastian APOSTOL-Ciuciu,COLFESCU, Paul TRESTIOREANU, Traian ŞTEFĂNESCU) cu echipa înscrisă în campionatul oraşului sub numele de AVÂNTUL şi evident cea mai valoroasă din liceu. Înainte de meci ultima oră era dirigenţia şi profesorul GHIDU nu cunoştea evenimentul, dar din atmosfera clasei a simţit ceva neobişnuit şi a aflat, iar regretatul Dan SOLOMON mai îndrăzneţ i-a spus că ne e frică. Replica a căzut prompt:"Dacă vă e frică vin cu voi". Primul set cred că am făcut vreo 4,5 puncte iar profesorul GHIDU a suportat cu tărie toate ironiile de la ceilalţi profesori şi de la adversari, iar la pauză a venit la noi, era roşu cu urechile albe şi ne-a spus că nu jucăm prost dar că nu ştim să luptăm. La reluare minunea s-a întâmplat, nu a mai căzut pe lângă noi nici o mingie şi cu toate că eram juliţi, zgâriaţi, eram fericiţi după câştigarea următoarelor două seturi. La sfârşit ne-a felicitat luând pe dânsul o parte de pe praful de pe noi, celebra poză a profesorului GHIDU la şapte ace dispăruse dar pe faţa dânsului am văzut ceeace până atunci dascălul abil îmi ascunsese cu grije aproape patru ani, inima caldă, tinerească, dragostea pentru noi. Acum 5 ani s-a alăturat ideii mele foarte îndrăzneţe, întrerupându-şi tratamentul la Eforie, a venit cu NENOVICI să sărbătorească a 25-a noastră aniversare, după care s-a întors la tratament. Nu pot exprima în cuvinte mulţumirile noastre !
Profesorul emerit Ion GRIGORE, profesorul de matematică iubit şi viceversa dar admirat de toţi elevii şi colegii săi. De la dânsul am învăţat că în orice situaţie, oricât de grea, o atmosferă optimistă şi o glumă bună prind bine. Toţi care am îmbrăţişat latura tehnică îi suntem profund îndatoraţi pentru modul în care a implantat în noi gândirea logică matematică, pentru modul în care am fost pregătiţi la examenul de admitere. Pe vremea mea nu exista să se facă meditaţie cu toate că la examenul de admitere al Facultăţii de Electrotehnică la Ploitehnica din Bucureţti în 1952 am fost peste 6 pe un loc. Toţi care nu au îmbrăcat cariere de natură tehnică îi sunt tot profund îndatoraţi fiindcă i-a sfătuit, e drept în termeni mai tari, ce meserie să-şi aleagă. Pe lângă profesorul meu de matematică de la facultate, profesorul GRIGORE era un înger, căci spunea Nae CIORĂNESCU: "Înalt eşti, frumos eşti, prost eşti, de ce nu te faci … ofiţer ?". Or la domnul profesor GRIGORE eu aşa ceva nu am auzit. Şi la un examen la care nu i‑a plăcut cum am răspuns, comparativ cu celelalte note, a trecut nota de promovare în catalog dar mie mi-a spus că m-a lăsat corijent. Şi am învăţat toată vacanţa şi-am dat examenul … la vreo două luni după asta mi-a spus aşa întâmplător, pe sală, că mă trecuse din sesiune.
Dintre cei care nu l-au ascultat pe profesorul GRIGORE există totuşi mulţi ingineri, fizicieni şi chiar un profesor de matematică. Acum patru ani profesorul a fost sărbătorit pentru 70 de ani şi pensionare. Mă bucur că împreună cu un fost elev de la Comerţ am creat un cuplu Anastasiade-Gociman care a realizat ceva unic şi am fost fericit că din seria noastră au venit cei mai mulţi la sărbătorire. Din fonoteca pe care o am îmi permit să extrag câteva citate de la această festivitate pentru a crea o imagine a evenimentului.
Ing Paul MĂNESCU fiul primului ministru Manea MĂNESCU spunea: Nu am avut bucuria să fiu elev al tovarăşului profesor Ion GRIGORE, dar sunt stăpânit de emoţie datorită acestei manifestări din câte ştiu eu puţin obişnuită, aşa ceva nu s-a mai întâmplat mi se pare. Eu am venit aici ca să-l reprezint pe unul dintre foştii elevi ai tovarăşului profesor Ion GRIGORE care nu a putut să participe, sunt convins că i-ar fi făcut mare plăcere. (Manea MĂNESCU îl însoţea pe Erick HONNEKER omologul lui din Republica Democrată Germană, în vizită prin România).
Zamfir MAGDA: Va fi desigur fericit ori de câte ori va auzi la capătul firului vocea unuia din elevii săi sau dacă deschizând uşa va recunoaşte pe unul din ei.
Din discursul ţinut cu această ocazie de Mircea PETRESCU în numele seriei noastre am înţeles de ce profesorul GRIGORE şi-a ales matematica, Mircea PETRESCU spune în discursul său că matematica este "Regina Ştiinţelor" … păi cum să nu se lipească domnul profesor GRIGORE de o regină. Eu nu vreau să vă povestesc aici acest amănunt dar vreau să nu-l lăsaţi pe domnul profesor GRIGORE până nu vă spune ceva pe care eu consider că e senzaţional domnul profesor GRIGORE a jucat împotriva Ripensiei şi l-a avut adversar direct pe Cotormani, vă rog să vă povestească dânsul, nu vă venea să credeţi şi asta !
            Profesorul GRIGORE: E adevărat că în timpul adolescenţei mele, ca elev la Piteşti, îmi plăcea footballul, m-a atras şi am fost în echipa oraşului, judeţului, se chema Năluca, căpitanul echipei era un maior NANU, şi eu eram extrema dreaptă. Şi într-adevăr am jucat un meci cu Ripensia la Timişoara şi singurul gol l-am marcat eu, încât Cotormani a venit şi m-a felicitat la pauză şi în sfârşit … probabil că a fost un meci prea amical, deaceea am reuşit, însă echipa era foarte bună. Şi am rămas şi astăzi aşa mare amator de football privindu-l la televizor şi pă chestia asta am făcut şi nişte epigrame în legătură cu meciurile de football, mai ales cu rezultatele de până acum ale echipelor noastre de football inclusiv echipa naţională
            Echipele româneşti de fotbal.
            De vreo zece ani blestem  /  Gata, gata să-i bătem
            Pregătire pentru meci
            Batem zise nenea Mitru / Ori pe ei, ori pe arbitru
Profesorul Gheorghe MĂTUŞA apreciatul nostru profesor de Educaţie Fizică ne-a insuflat dragostea pentru mişcare în aer liber, ne-a învăţat cum trebuie privită problema victoriei sau a înfrângarii nu numai în sport dar şi în viaţă. Profesorul pe care-l invidiem deoarece în ciuda legilor biologice refuză să îmbătrânească.
Profesorul Eugen POP dascălul nostru de psihologie, profesorul de la care am deprins să descifrăm partea mai ascunsă a lucrurilor, care ne-a edificat asupra faptului că fiecare DA mare conţine în el şi un NU mic iar fiecare DA mic conţine în el un NU mare. Îi mulţumim !
Doctorul Rică STĂNESCU, omul care ne-a îngrijit cât am fost mici şi profesorul de igienă care ne-a ajutat să afcem paşi în viaţă după terminarea copilăriei. Îi mulţumim în mod deosebit !
Profesorul Nicolae TAŞCĂ, profesorul nostru de ştiinţele naturii ne-a învăţat omenia şi curajul căci ne spunea "Dacă e vorba să mă bată unul apoi să-i dau măcar eu prima palmă" sau "dacă stau de vorbă cu fiecare din voi în parte sunteţi băieţi extraordinari, dar cum vă adunaţi mai mult de 10 vă schimbaţi". La mutarea liceului de la Sfinţii Petru şi Pavel la Comercial ne-a făcut să defilăm pe Franceză cu raţe, bufniţe, cocoşi şi alte animale împăiate, spre deliciul trecătorilor. Vă mulţumim !
Profesorul Constantin ZAHARESCU ne-a iniţiat în tainele fizicii şi ale chimiei, dar ceeace este mai important ne-a deprins cu munca, ne-a ordonat sistemul de gândire. Pentru foarte mulţi din noi, prin profesorul ZAHARESCU am luat prima dată contact cu tehnica şi ne-a transmis dragostea pentru ea … noi tehnicienii de aici suntem opera dumneavoastră. Calitatea muncii unui profesor se măsoară se măsoară numai după realitările elevilor lui … puteţi fi mândru de ceeace aţi realizat.
Profesorul ZAHARESCU a dat teoretic mulţi de 10 celor de faţă fiindcă totdeauna după examinare, într-o tăcere deplină monologul începea aşa … păi, frate dragă eu ţi-aş da 10, dar ce zice clasa ? … şi uneori se putea încheia astfel … vezi, colegul dumitale a mai mişcat ceva, se vede că măcar a avut bunăvoinţă (şi colegul întrevăzând o speranţă se umflă în pene) … uite ţie îţi dau 3 şi lui 4. Cu toate că aveam în clasă trei monştri sacri SAVU, CONSTANTINESCU şi PAPINA care luau 10 fără probleme, fiind ascultaţi destul de sumar, sunt convins că ştiam la fizică cel mai bine din clasă iar profesorul era de aceeaşi părere fiindcă pe mine mă asculta totdeauna împreună cu Marin fiul lui, dar la despicarea firului de păr în patru. Dacă eu ştiam perfect luam 10 şi Marin lua doar 9, dacă din delicateţe pentru prietenul meu săream un mic amănunt şi Marin îl ştia luam amândoi nota 10. La examenul de admitere în liceu, din cei aproape 600 de candidaţi, am fost singurul care a primit nota 10 de la profesorul ZAHARESCU. În examen au mai primit nota 10 doi elevi examinaţi într-o serie de domnul profesor de matematică Ion GRIGORE, Uwe ZARGES geniul promoţiei noastre şi Marin ZAHARESCU din cauză că tatăl nu a vrut să-şi examineze propriul fiu şi a cedat seria lui de zece elevi.
UTZĂ-BĂICOIANU Sergiu Vreau să vă spun de exemplu despre modul de a se da note, cum am reuşit eu odată când ştiam foarte bine cum e principiul de zbor al zmeului, cu descompunerea forţelor şi toate celelalte să am ghinionul să mă aleg cu cea mai mare dintre notele mici, 4. Eram în localul acesta, făceam în laborator, de obicei înainte de ora noastră domnul profesor avea ore în altă parte şi noi îl aşteptam cu cineva care stătea de serviciu pe scară şi noi ne făceam de cap sau discutat sau şi aşa … şi aşa mai departe. De data asta domnul profesor ne-a făcut figura, era în laboratorul anexă şi a apărut în clasă în timp ce noi discutam în continuare în uşă iar oamenii erau agitaţi, nu era liniştea în care dânsul era obişnuit să fie primit. Am dat absenţii, eram responsabilul de clasă cum se chema, totul a decurs în linişte până când a venit problema ascultatului … aşa, aşa cine să iasă la lecţie ?, aşa UTZĂ-BĂICOIANU, să mai iasă NICULESCU Valeriu şi încă un coleg … nu îmi mai aduc aminte bine. Vă spuneam că am ştiut bine lecţia aceea şi colegul NICULESCU la fel, dar în afară de ghinionul de a fi văzut în uşă gesticulând, deja am mai făcut o greşeală, m-am întors către clasă şi făceam nişte semne din ochi şi sprincene că degeaba, că ştiu eu că până la urmă tot cu notă slabă mă aleg. M-a văzut şi de data asta şi de acuma soarta era pecetluită. Şi discuţia a pornit aşa cum spunea şi colegul nostru (GOCIMAN) … Da, da uite, UTZĂ, uite astăzi ai ştiut destul de bine, puteai să iei chiar, nota cea mai mare, puteai să iei aşa, aşa chiar 10, da nu, nu UTZĂ nu pot 10, 10 eu nu pot să dau, eu nu pot să dau 10 la cineva care, care tu eşti şi un fel de cestor, responsabil, în loc să împingi, în loc să împingi colegii în clasă, stai în uşă şi gesticulezi, gesticulezi aşa, frate dragă, gesticulezi, profesorul aşteaptă, aşteaptă profesorul şi tu stai în uşă în loc să împingi, în loc să împingi colegii tu stai în uşă şi gesticulezi aşa, aşa frate dragă. Poate să-ţi fi dat un 9 dar nu pot UTZĂ cum să-ţi dau 9, 9 că 9 se dă la un elev care se poartă aşa cum trebuie şi când primeşte o sarcină UTZĂ, nu stă în uşă şi gesticulează în loc să împingă colegii şi pormă, pormă mai dai şi din sprincene la colegi. Dece dai din sprincene la colegi, UTZĂ … poate 8 aşa, poate 8, nu, nu şi 8 este o notă foarte mare pentru un elev foarte bun UTZĂ, nu pot să-ţi dau un 7 aşa, nu, nici 7, nici 7, stai în uşă şi gesticulezi în loc să împingi colegii, nu, nu, nu şi dai din sprâncene la colegi, nu, nu , 6, 6, … am ajuns şi la 5 şi până la urmă uite îţi dau cea mai mare dintre notele mici, îţi dau 4.
Pentru că am spus una care ar părea sesizarea unei părţi slabe, să zicem, am să spun şi altceva care arată pentru domnul profesor ZAHARESCU dar şi pentru marea majoritate a dascălilor din generaţia respectivă de care am beneficiat noi un mod de a preda o oră de chimie. Eram la compuşii clorului şi atunci a găsit profesorul ZAHARESCU că este cel mai bine să ne predea sistematic modul cum se stabilesc denumirile diverşilor derivaţi şi după ce ne-a înşirat pe tablă în funcţie de valenţe, posibilităţile de a forma acizi, reţineţi că nu prea am a face cu chimia, dar aşa reţinem noi de la profesprii noştri o serie de lucruri şi ne-a înşirat acidul hipocloros, acidul cloros, acidul cloric, şi percloric şi ne-a spus … vedeţi când se termină acidul cu os sarea face cu it, os it, os it, spre deosebire de acolo unde avem valenţe mai mari, avem valenţe mai mari şi avem ic at, ic at, cloros-clorit, cloric-clorat, ic at, ic at, ne-a înşirat toată tabla, ne-a făcut toate schemele, curgea pe noi transpiraţia încercând să reţinem şi în fine când sunase de intrare pentru ora următoare s-a întors la noi satisfăcut, mi-aduc aminte exact figura, cu spatele la tablă şi arătând cu mâna în spate. Ia uitaţi-vă ce uşurare ne-au făcut nouă chimiştii. Dar n-am uitat niciodată aceste denumiri şi ne-au ajutat şi acolo unde poate chimia a fost obiect secundar. Vă mulţumesc !
GOCIMAN: V-am spus de la început că am fost emoţionat şi nu am spus numai aşa, pe domnul MĂTUŞA nu l-am găsit, pe domnul profesor BÂZU l-am sărit ... vă rog foarte mult să mă iertaţi.
Domnul profesor BÎZU, profesorul nostru de limba franceză, profesorul de la care am învăţat nu numai tainele limbii lui Voltaire dar am învăţat şi o anumită discreţie, am învăţat o anumită manieră de a ne purta. De la dânsul am învăţat nişte lucruri pe care nu le vom putea uita niciodată. Vă mulţumesc foarte mult !
Am posibilitatea că în numele vostru să-mi exprim din nou stima, admiraţia şi recunoştiinţa profundă faţă de această echipă monolit de profesori, care a reprezentat un model pentru noi, consider că datorită contactului cu dânşii noi am pornit cu un avans faţă de alţii şi majoritatea au fructificat acest avans. Ne-am întâlnit cu profesori de excepţie şi acest lucru nu putea să nu dea rezultate deosebite lucru ce se va vedea din cele ce vor fi prezentate de noi în mod individual.
Sunteţi un mecanism greu de pus în mişcare şi dacă am reuşit să ne strângem astăzi aceasta se datoreşte în mare măsură muncii fără preget, abnegaţie şi disciplină manifestate de colegii care m-au ajutat şi au dus tot greul. De peste cinci luni ne-am întlnit aproape în fiecare marţi după amiază la Braserie, stabilind fiecare detaliu în parte, analizând greutăţile ivite dar trăind şi momente plăcute de destindere. Unii veneau direct de la servici fără să fi mâncat, alţii se întorceau dintr-o deplasare şi treceau direct pe la noi, au venit chiar din afara Ploieştiului. Cu toţi obosiţi, apăsaţi de grijile de la servici şi de acasă, dar legăturia lăuntrică ne-a dat puteri să ducem treaba până la capăt. Recunosc în faţa tuturor că am greşit în multe privinţe, am fi putut să facem mai mult, mai bine sau mai puţin costisitor, puteam să chibzuim unele aspecte ale problemei cu mai multă răbdare dar nu am făcut-o. Să nu ne judeacţi prea aspru, am fost o mână de oameni cu calităţile dar şi cu defectele noastre, am avut cele mai bune intenţii şi sper să nu pavăm iadul ce ele. Vă rog să-mi permiteţi, ca o mică recompensă să-i menţionez pe aceşti entuziaşti şi vă rog ca ori de câte ori o să aveţi ocazia, să mulţumiţi soţiilor noastre, care în această perioadă ne-au preluat o parte din obligaţiile ce ne reveneau creindu-ne timp liber pentru organizarea întâlnirii.
-         Dan NICOLESCU, avocatul de la Casa Albă cu care am răzbit prin multe situaţii şi cu puţină modestie pot să afirm că nu el m-a ajutat pe mine ci eu l-am ajutat pe el.
-         Pavel IONESCU a fost tot timpul lângă noi cu toate că în această perioadă soţia sa a fost operată.
-         Virgil VIŞINESCU cu prezenţe de peste 90%, o plăcută surpriză pentru mine.
-         Mihai DROSU a venit de la Bucureşti să stea de vorbă cu noi şi a ţinut legătura permanentî mobilizând mulţi "bucureşteni".
-         Ionică TOBOS, care împreună cu Mircea DUMITRESCU, din păcate victima unui accident m-au întors îm momentul când aproape renunţasem.
-         Bebe STĂNESCU, mare sufletist pe care l-am simţit mereu aproape.
-         Sergiu BĂICOIANU care a rezolvat multe cazuri grele.
-         Valentin ZENTENAI specialistul nostru gastronom, el a făcut meniul, el va răspunde în faţa dumneavoastră.
ZENTENAI: alimentaţia raţională.
-         Ovidiu STĂNCIULESCU care prin prezenţa sa, venit de la Câmpina ne-a impulsionat.
-         Nelu POPA care şi-a adunat ultimele puteri şi a venit la întâlnirea noastră chiar în ajunul internării sale pentru o operaţie deosebit de grea, un gets deosebit, puţini din noi am fi fost în stare să-l facem.
-         Igor TĂNĂSOIU, MIrcea DINESCU, Mircea BUCUR, Ion MÂRZESCU
-         Gigi ZAMFIRESCU care deşi bolnav şi în imposibilitate de a participa a ţinut permanent legătura prin telefon cu noi dorind să ştie toate amănuntele.
-         Şi Fănel NEGULESCU prietenul nostru al tuturor.
-         În perioada de la început când lucrurile au plecat din start, cel mai greu, în perioada când sănătatea i-a permis colegul nostru de organizare a fost profesorul Ion GRIGORE,
Să salutăm exemplul minunat al unor sufletişti care ni s-au alăturat cu toate că au fost colegi cu unii dintre noi doar câţiva ani, terminând liceul în altă parte. Promoţia 1948-1952 a liceului I.L. CARAGIALE, promoţia Nichita STĂNESCU îi primeşte cu dragoste şi cu braţele deschise bucurându-se că poate lărgi această familie de prieteni. Un exemplu în acest sens îl reprezintă Ion GĂUCAN şi Radu NEGULESCU.
Din păcate nu am reuşit să luăm contact cu toţi colegii noştri, o parte din ei nu au putut veni din motive bine întemeiatr, unii nu au vrut să vină iar alţii ne-au criticat în termeni mai mult sau mai puţini aspri. Eu consider că toţi sunt colegii noştri, să-i iubim la fel ca pe vremea când purtam pantaloni scurţi fără să punem un moment în cumpănă, dacă au venit sau nu, dacă au vrut sau nu au vrut să vină. Aceasta este ambianţa în care ne-au crescut profesorii noştri şi ori de câte ori întâlnesc un coleg de liceu îmi face o mare plăcere şi simt un lucru deosebit. Să nu uităm că promoţia noastră a dat numele actual al liceului transformându-l din numele cenuşiu de Liceul Nr. 1 în Liceul Ion Luca CARAGIALE şi ar trebui ca Sergiu UTZĂ-BĂICOIANU să povestească acest lucru mai ales că tovarăşul director SZABO nu-l cunoaşte şi ar fi bine să-l cunoască..
UTZĂ-BĂICOIANU Sergiu Îmi vine niţel greu să povestesc pentru că dintr-un obicei păstrat încă din anii şcolari n-am reuşit niciodată atunci când urma să iau cuvântul să scriu ceva, după cum n-am reuşit niciodată să citesc foarte bine un referat. Lucrurile la mine s-au despărţit destul de mult şi … respectul pentru şcoală, dragostea pentru profesorii noştri şi pentru tot ce reprezintă acest proces de învăţământ, împreună cu şcoala noastră. Deaceea când s-a sărbătorit centenarul Ion Luca CARAGIALE, am pregătit sub conducerea actorului BALABAN de la teatru "O noapte furtunoasă" şi poate este demn de reamintit aici cine erau şi ce sunt astăzi protagoniştii marelui spectacol pe care recunosc cu lipsa de modestie necesară că am auzit de multe ori povestindu-se, io ştiu când aţi dat voi un spectacol, eraţi cel puţin la nivelul profesioniştilor de la teatrul local poate undeva mergeaţi către celalţi … încât m-am cutremurat şi l-am rugat să nu continue. În afară de mine în rolul lui Jupân Dumitrache, am beneficiat de prezenţa ulteriorului prorector al Politehnicii din Bucureşti, Mircea PETRESCU în rolul lui Rică Venturiano, am avut un Chiriac inimos în persoana actualului doctor urolog numărul unu, al oraşului nostru Fredi MERTL. Nae Ipistatu îmi pare rău că nu este aici, doctorul MĂRGĂRIAN Varujan, Spiridon săracu, Lucică STĂNESCU, îmi pare rău că nu este aici probabil că este inginer şi trebue să păţească ceva fiindcă şi atuncea mi-a reproşat de vreo două ori că palma aia care trebuia să treacă pe lângă, câteodată l-a mai atins şi colegele noastre de care nu prea mai ştiu Ortansa FECIORU şi Marta SCÂNTEIANU. În orice caz ştiu că a fost un spectacol deosebit pentru că am primit numeroase felicitări şi de la oameni care, adică aveau cunoştiinţele respective, erau cum să spun eu, nu numai nişte simpli privitori şi sesizori să zicem ai aspectelor comice. Am făcut acest lucru şi în timpul acestor repetiţii, în timpul pregătirilor noastre ne-am gândit că liceul nostru fostul Liceu Sfinţii Petru şi Pavel cu numele banal de LB1 nu se va mai putea chema în viitor Sfinţii Petru şi Pavel şi atunci cel puţin să încercăm să-i dăm un nume demn de această instituţie şi cum prilejul era potrivit ne-am gândit să propunem numele de GARAGIALE. Este foarte greu să-mi aduc aminte cine a avut prima dată ideea, până de curând am avut impresia că chiar eu am avut-o, domnul profesor ENCIU nu este mulţumit, se pare că ne-a sesizat cumva şi n-aş jura că nu mai sunt şi alţii dintre colegii noştri care nu-şi amintesc că ei parcă au formulat prima dată acest lucru. Este cu atât mai interesant pentru modul nostru de a ne simţi împreună. În orice caz eu am primit din partea colegilor sarcina de a face această propunere, eram probabil şi atunci acel care atunci când era vorba de improvizat trebuia să vin să zic ceva. Şi într-adevăr am făcut un alt spectacol, am aranjat o şedinţă festivă în sala de sus de aici şi în prezenţa delegatului ministerului învăţământului care nu se aştepta să mai urmeze ceva după spactacol, noi am făcut un gen de şedinţă festivă în care eu m-am ridicat şi am spus în numele tuturor colegilor să se aprobe acest nume de Ion Luca CARAGIALE liceului în care funcţionam noi atunci şi care în următorii 30 de ani continuă să funcţioneze în acest local. Mi-aduc aminte bine că a trebuit să treacă o perioadă de 2-3 luni pentru că nu se obişnuia ca liceele să aibe nume, aveau numai numere în perioada aia, până când am primit cuvenita aprobare, noi în schimb eram deja pregătiţi cu modul de a pune emblemele, pentru că doream pe vremea aceea să purtăm emblemele liceului, mi-aduc amunte că le făcusem rombice dar în culorile de la fostul Liceu Petru şi Pavel, acel grena care nu ştiu dacă se păstrează şi astăzi şi pe care noi le-am făcut să revină faţă de culorile … nostru.
GOCIMAN în continuare: Doresc să mulţumesc fostului elev al liceului şi actualului director al PTTR Prahova, ing. Ovidiu POPESCU. În plină organizare în luna Octombrie, am primit o înştiinţare prin care se comunica schimbarea numărului de telefon datorită defectării unui cablu. La solicitarea mea, legătura sufletească dintre elevii acestui liceu şi-a dovedit din nou puterea, numărul de telefon a rămas neschimbat, chiar a doua zi primind o înştiinţare că numărul nu se va modifica. Vă daţi seama ce încurcături ar fi fost, voi care mi-aţi dat atâtea telefoane, dacă mi se schimba numărul.
Notă ulterioară: Data iniţial stabilită pentru întâlnire a trebuit să fie decalată cu două săptămâni din cauză că, cu câteva zile înainte a murit primiul secretar sovietic BREJNEV şi au fost interzise orice manifestări. Agapa s-a ţinut efectiv pe data de 28 noiembrie 1982 şi cu toate că am amânat agapa ne-am prezentat la liceu, pe data de 14 noiembrie 1982, un grup de vreo 6 persoane din comitetul de organizare să-i întâmpinăm pe cei care nu au putut fi anunţaţi de schmbare şi au fost vreo şase, cei cu mintea mai pe cap au telefonat să întrebe dacă se mai ţine dar restul … Iniţial Nichita STĂNESCU, ca şi la agapa precedentă, a spus că vine cu plăcere, adus de unul din bucureşteni, dar pentru cea de-a doua dată nu a mai fost disponibil fiindcă spunea că merge la o nuntă care fusese amânată tocmai din cauza agapei noastre aşa că patronul nostru nu a putut veni, iar la agapa XXXV din 1987 Nichita STĂNESCU ne părăsise de mult, încă din 13 decembrie 1983.
În încheiere vreau să-i felicit şi pe cei care s-au căsătorit anul acesta (STĂNESCU Nichita şi Valerică PÂRVAN) poate din cauza asta nu au îndrăznit să ceară voie. Să-i felicităm în mod deosebit pe bunici şi le las plăcerea să se prezinte singuri, dar să-i admirăm şi să-i invidiem pe cei care nu s-au căsătorit încă.
Clasa A
Emilian ANGELESCU Stimaţi tovarăşi profesori şi dragi prieteni. Fiindcă viaţa a vrut ca eu să răspund primul prezent la această frumoasă aniversare vă rog să-mi îngăduiţi să exprim în primul rând un sentiment de profundă gratitudine faţă de şcoala care ne-a format, o şcoală bună, prin structurile sale şi mai cu seamă prin cei care au slujit-o cu dăruire şi cu înaltă competenţă. După cum ştiţi eu sunt chimist, pentru această situaţie o parte din răspundere o poartă şi domnul profesor ZAHARESCU şi profesorul Meier KÖRNER. De un sfert de veac slujesc învăţământul superior, sunt astăzi profesor la Institutul Politehnic din Bucureşti la Facultatea de Tehnologie Chimică şi predau disciplinele Chimie Tehnologică şi Catalize. Vreau să vă asigur că în tot acest răstimp am acumulat nu numai ani ci şi experienţă şi acestă experienţă am folosit-o aşa cum m-a învăţat şcoala care m-a plămădit, liceul şi faculateta, am folosit-o cu perseverenţă, cu dăruire pentru meseria pe care mi-am ales-o astfel încât ea s-a materializat prin multe şi aş zice interesante realizări care sunt pe măsura şcolii care m-a pregătit, n-aş vrea să vorbesc despre ele. Consider că una din cele mai mari realizări pe linie profesională o reprezintă generaţiile de chimişti şi ingineri la pregătirea cărora am contribuit şi eu şi o mare satisfacţie profesională o am când aceşti foşti studenţi ai mei vin să mă consulte în diverse probleme de specialitate. Cea mai mare realizare este însă fiul meu şi-mi pare rău că cel care a dat numele seriei noastre nu este prezent fiindcă vroiam să afle că acest puşti care se pregăteşte să dea prima treaptă şi anul acesta a făcut cunoştiinţa cuvântului scris al poetului nostru Nichita STĂNESCU, fără să fie plin de har literar dar având sufucientă sensibiliate şi poate şi putere de discernământ de când a aflat că taică-su face parte din seria Nichita STĂNESCU are faţă de taică-su un plus de consideraţie. Vă mulţumesc !
Ticu BĂRBULESCU Am rămas tot ploieştean, lucrez în cadrul Institutului de Proiectări Prahova, răspund de partea electrică a documentaţiilor care se elaborează în acest institut. Eram partizanul colţului din spate de acolo ca să nu mai venim aicea întrucât ca şi pe vremea liceului şi acum am rămas o fire emotivă nu prea prefer să vorbesc în faţa unei asistenţe d-aia iau cuvântul rar la şedinţe. Tovarăşul director POPA, colegul nostru este prezent aici şi poate să confirme acest lucru. Mi-amintesc că în anii liceului era de groază când regretatul profesor RÂPEANU ca să ne formeze pentru asemenea situaţii ne scotea în faţa clasei şi ne punea să ţinem, să improvizăm discursuri, cred că nu aveam note bune în această privinţă. Nu am copii viaţa a fost din punctul ăsta de vedere însă
                        Sala: Mai ştii !
            Vă mulţumesc !
BERECHET Vasile Eu am făcut, după cum o să observaţi ulterior, ceva deosebit decât toţi colegii mei, eu am făcut aviaţie. Am fost pilot militar şi civil o mare parte din perioada după când m-am despărţit de dumneavoastră şi acuma ultima meserie sunt pământean. Dar am am învăţat să zbor, am zburat foarte mult pe avioane militare, civile, au învăţat şi pe alţii să  zboare. Mulţi tineri au ieşit din mâna mea piloţi. Sunt căsătorit, am o fetiţă de 14 ani ca a lu' tovarăşul Angelescu, care se pregăteşte să dea treapta şi am să-mi permit să vă răpesc un minut pentru ca să vă povestesc o istorioară din aviaţie, un minut numai. Când am învăţat pe un elev să zboare, un elev foarte timid aşa la primrle două zboruri, zburam la dublă comandă, el lângă mine, la aterizare am pus avionul pe pantă, am redus motorul şi m-am făcut că mi-a venit rău. Ăsta emoţionat nu ştia ce să facă cu avionul, a stat un pic, a ţinut de manşă şi a început să dea cu cotul zice … tovarăşu' instructor pământu … nimic, eu nimic trăgeam cu coada ochiului afară … tovarăşu' instructor pământu … când a văzut că mai erau câţiva metri până să ajungem la pământ zice: tovarăşu' instructor intrăm în pământ … tu-i pământu mă-si. Vă mulţumesc !
 CONSTANTINESCU Gheorghe fost elev al acestui liceu … sau mai bine zis de mult nu am mai trăit asemenea emoţii pe care le trăiesc în momentul de faţă. Mă uit la dumneavoastră stimaţi tovarăşi profesori şi la dumneavoastră stimaţi colegi şi am început să ne apropiem ca … fizionomie … adică diferenţa dintre noi şi stimaţii tovarăşi profesori să se strângă, spre exemplu între mine şi domnul profesor Mătuşa şi domnul profesor Enciu adică deosebirile nu sunt prea mari.
                        Sala: Domnu' profesor Mătuşa arată mai bine !
Sunt profesor la Şcoala Generală din Pucheni Moşneni, am funcţionat aici de la terminarea facultăţii şi am fost director de şcoală timp de 15 ani. Cea mai mare realizare, adică cea mai mare dintre valori este copilul meu care va împlini în curând 10 ani. Ca o realizare profesională pot să spun că în ultimii 10 ani, că de atunci nu ne-am mai văzut, am obţinut gradul I în învăţământ. Vă mulţumesc din tot sufletul domnilor profesori pentru educaţia pe care mi-aţi dat-o în cei 11 ani de şcoală, 11 ani care de fapt … eu am nu am făcut aici decât un singur an, din cauza aceasta colegii mei nu m-au recunoscut pentru că eu am venit aici în ultimul an de învăţământ în clasa XI-a. Veneam de la Bucureşti, am găsit aici un liceu foarte … superior, cu pretenţii mari şi mi-a venit greu să mă adaptez la noile cerinţe ale acestui măreţ liceu. Încă odată vă mulţumesc din suflet pentru educaţia primită !
            Mă numesc COSTACHE Nicolae, ca şi colegii mei sunt foarte emoţionat şi în acelaşi timp recunoscător tovarăşilor profesori prezenţi aici pentru educaţia pe care am primit-o în timpul liceului, pentru pregătirea profesională pe care mi-au dat-o. La ora actuală sunt inginer forestier, sunt directorul Întreprinderii Forestire de Exploatare şi Transport din Nehoiu Judeţul Buzău, Combinat de Prelucrare a Lemnului, deţin această funcţie de 16 ani. Am doi copii, un băiat care a e student în anul III la aceeaşi Facultate de Prelucrare a Lemnului şi o fetiţă în clasa 8-a care se pregăteşte să dea treapta I-a. Am ţinut foarte mult să ţin legătura cu liceul nostru în special prin profesorul SIMACHE care, în activitatea mea am căutat să ajut liceul prin sprijinul material, să zic aşa, material lemnoscare l-am dat pentru refacerea muzeelor din oraşul Ploieşti.
                        GOCIMAN: Poţi să continui şi acuma cu liceul
Tocmai d-aia anticipam ca în continuare voi putea să ajut liceul şi încă odată mulţumindu-vă dumneavoastră şi colegilor mei mă simt foarte apropiat la această oră de dânşii … ca şi în viitor aceste întâlniri să le avem mai dese, mai ales că în curând va trece din viaţa noastră o jumătate de secol. Vă mulţumesc !
COZEA Ilarion Stimaţi domni profesori şi dragi colegi, Ca de fiecare dată emoţiile ne cuprind pe toţi şi eu sunt unul dintre cei care am rămas totuşi destul de emotiv cu toate că în viaţă au fost multe momente când nu trebuie să am emoţii. Vreau să vă povestesc o mică întâmplare, naşul meu în porecle este domnul profesor TAŞCĂ, cândva când făceam ştiinţele naturii nu ştiu prin ce asociere mi-a spus Codeină. Mă cheamă COZEA şi mi-a spus Codeină, mă rog mielul nu l-a dat eu încă îl mai aştept totuşi au fost câţiva colegi care au reţinut această poreclă de Codeină printre care şi colegul nostru ZAMFIRESCU, care din păcate nu este în mijlocul nostru care mi-o repeta aproape întotdeauna. De fapt de ZAMFIRESCU, colegul nostru mi-era întotdeauna groază, mi-era frică de el. Noi îl porecleam Plăvănel, era şi foarte voluminos şi în momentul în care-i spuneam Plăvănel atunci toţi zburam din clasă. Domnii profesori nu ştiu că-n pauză era un adevărat deliciu în clasă şi băncile deveneau de acum zone de război din cauza acestor porecle. Întâplarea face ca acum vreo 15 ani să-l întâlnesc pe ZAMFIRESCU în Bucureşti de vreo patru ori în decursul aceluiaşi an. Îl salutam … Ce faci ZAMFIRESCULE ? … el … Ce faci Codeină ? , nu prea-mi cădea mie bine, dar mă rog, mai povestea, mai stăteam de vorbă, ne despărţeam. După câteva luni iar mă întâlnesc cu ZAMFIRESCU şi se repetă … Ce mai faci Codeină ? … Ce mai faci ZAMFIRESCULE ­?. La a patra întâlnire eram deja de acuma mobilizat sufleteşte, totuşi cu teamă în suflet când mi-a zis el Ce faci Codeină ? eu zic … bine Plăvănel.  Vă spun că volum avea şi când am văzut că s-a înroşit la faţă imediat mi-a venit în imagine alergarea de pe bănci din clasă. La revedere şi am fugit şi de atunci nu l-am mai văzut. Mă bucur în mod deosebit că sunt alături de dumneavoastră, încă odată aduc mulţumirile mele stimaţilor noştri profesori pentru tot ceeace au făcut pentru mine şi pentru colegii noştri. Vă mulţumesc !
DINESCU Mircea … tot pediatru sunt încă la Băicoi … măi, nu am eu dicţiunea asta, dacă aveam microfon … deci ca schimbare faţă de acum 5 ani pot să vă zic că am două schimbări mari. În primul rând că atunci, acum 5 ani, domnul profesor GRIGORE zicea că sunt epigramist, eu mă îndoiam, acuma sunt convins că sunt un mare epigramist şi desfid pe oricine ar putea să mă contrazică … sunt pregătit sufleteşte să primesc premiul Nobel pentru epigramă. Şi a doua schimbare este că m-am însurat şi m-am gândit că e păcat să nu las şi eu omenirii măcar un geniu în urma mea şi în concluzie am un băiat de patru luni (aplauze) care îndeplineşte condiţiile, trebue să vă spun că înafară că e precoce, a spus primul cuvânt, trebuie să vă explic şi cum l-a spus, arătându-i nişte cuburi verzi şi tot zicând cub, cub, el tot râde la cuvântul cub, îl distrează aşa la un moment dat a zis cai. Şi acum am o bănuială că seamănă cu Nichita la ochi aşa …
GEORGESCU Gheorghe Sunt medic, continuu să profesez acolo unde am început, la Spitalul Brâncovenesc, conduc o secţie de medicină nucleară şi de balneofitioterapie. În cei 5 ani decând nu ne-am văzut am devenit expert al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în Medicină Nucleară şi am reuşit să public o carte în acest domeniu. Dar nu acestea sunt lucrurile cele mai importante, cele mai importante lucruri sunt că apropiindu-mă de 50 de ani mi-am dat seama că reuşitele de viaţă se datoresc structurii realizării mele în acest liceu şi întotdeauna pun alături de acest liceu Clinica în care am învăţat meseria mea, memoria şi Clinica profesorului LUPU din Bucureşti, sunt cele două vârfuri în care m-am format. Vreau să vă spun personal că şi eu mă bucur de o prezenţă foarte plină în casă de două luni jumătate doar, dar asta este în calitate de bunic. Şi că fiecare coleg şi-a spus aici într-un fel sau altul un lucru amuzant care îl leagă de generaţie, dacă eu mă întâlnesc cu cineva şi îmi spune Goe, sunt sigur că suntem colegi de liceu.
IONESCU Marian Sunt medic stomatolog, profesez la policlinica din acest oraş din spate de lângă Biserica Sfinţii Împăraţi. Ce v-aş putea spune este … vicisitudinile vieţii m-au împiedicat să particip până acum la aceste revederi, este pentru prima dată când mă aflu alături de domni profesori şi de dumneavoastră. Eu îmi amintesc cu forte mare plăcere de această perioadă a şcolarizării noastre, a claselor, mai ales prin latura sportivă a activităţii şi făceam gimnastică pe vremea aceea … se cunoaşte că am făcut gimnastică (e cam gras) … şi după păr … îmi amintesc cu foarte multă plăcere, de atunci, din ultimul an de şcoală, când am reuşit să câştig un titlu la campionatele şcolare. Şi acuma parcă îmi amintesc că atunci, la concursul acela din sala Dinamo, tremuram de emoţie, eu urmăream nota pe care o luasem şi nimeni din echipă, nici chiar domnul profesor MĂTUŞA nu-şi dădea seama că am o notă mare şi cu care se poate ocupa un loc fruntaş … şi eu un băiat mic, timid, slăbuţ. Înainte de a pleca la festivitatea de premiere eu spun … dom' profesor zic … Pentru locul I se dă vreun premiu ? … şi atunci mi-am dat seama că e o realizare ce făcusem atuncea, şi faptul că am făcut sport atuncea, pentru meseria pe care o fac astăzi înseamnă foarte, foarte mult pentru mine. Eu vă mulţumesc !
MATEI Gheorghe tot din clasa XI-a A de profesie inginer constructor, proiectant la Institutul de Proiectări Prahova într-o structură de rezistenţă ale clădirilor de locuit din judeţul Prahova. O mică participare la edificii care s-au construit în oraşul Ploieşti şi în judeţul Prahova o am şi eu prin proiectarea şi dimensionarea structurilor de rezistenţă. Am o fată în ultima clasă de liceu, suntem în focurile pregătirii pentru admitere în facultate. Partea veselă la partea a doua parte a întâlnirii noastre voi veni şi eu cu nişte amintiri din liceu. Sunt foarte emoţionat pentru regăsirea şi revederea cu mulţi colegi după foarte mulţi ani şi cu profesorii mei care m-au îndrumat, care au fost părinţii spirituali ai mei şi pe care şi astăzi îi am exemplu, îi am în imagine şi mă conduc în multe activităţi din viaţa mea. Vă mulţumesc !
MĂNESCU Mircea De profesie inginer agronom ex director, actualmente inginer şef la Complexul de Legume şi Fructe Câmpina. Mulţumesc domnilor profesori care sunt şi acum prezenţi între noi pentru răbdarea pe care au manifestat-o faţă de mine, răbdare din dorul de a mă vedea mai mult la şcoală, prezent şi tolerând mai multe zburdălnicii sau alte carenţe pe care le aveam în acea perioadă. Sunt sigur ca toţi colegii, sunt destul de emoţionat de aceste momente, momente ale unor bucurii fireşti, de revedere, dar şi ale unor momente de suspans pentru unii dintre profesori noştri, pentru unii din colegii noştri care nu mai sunt printre noi şi pentru care am vrea să ţinem un moment de reculegere …… Faţă de evenimentele pe care le-am întmpinat la aniversarea de 20 de ani vreau să vă informez că m-am căsătorit. Nu am copii însă am o familie destul de bună şi plăcută. În altă ordine de idei aşa cum bine ştiţi mi-a plăcut foarte mult viaţa sub toate aspectele ei, atât a mişcării cât şi a cântului. Nu prea sunt în voce că v-aş fi cântat o melodie care este foarte adecvată la … am să vă rog totuşi să mă scuzaţi deoarece am un eveniment în familie, o căsătorie a unei nepoate la care trebuie să particip şi că soţia mea de data aceasta nu mi-a dat acel mandat de liberă trecere. Doresc în încheiere, doresc tuturor multă sănătate, domnilor profesori, colegilor şi urarea mea cea mai bună şi cea mai frumoasă este de a ne regăsi la a 60-a aniversare.
MERTL Alfred Medic urolog, consultaţii marţi, joi, sâmbătă de la 12. Ce-am făcut de la ultima întâlnire, am ajuns medic primar, mi-am terminat doctoratul, am tăiat nişte colegi şi nişte profesori ceeace este o mare realizare. Sunt căsătorit de foarte multă vreme, de când eram student aşa că am o fată care e studentă în anul IV, căsătorită, aştept să ajung bunic ca Gigel. A fost elevă de excepţie a liceului şi este în continuare studentă la fel, acuma cea mică este elevă a liceului, sper să fie şi ea la fel de bună ca prima, este mare sportistă. Cam atâtea am avut de spus.
MIHALCEA Constantin În primul rând vreau să mulţumesc stimaţilor noştri dascăli care cu mulţi ani în urmă ne-au îndrumat şi ne-au educat şi ne-au învăţat să ajungem oameni şi într-adevăr se pare că promoţia noastră a fost printre cele mai bune promoţii făcând un bilanţ al faptului că din numărul imens de elevi care am absolvit atunci trei clase paralele majoritatea au făcut o facultate …
ODOBESCU Victor Odo sau Odobacu cum mi se spunea şi cum mi se spune şi astăzi de către mulţi dintre cei care am fost colegi şi ceeace este mai interesant că şi băiatului meu tot aşa i se spune în liceul unde este în clasa IX-a. În afară de el mai am o fată care este studentă în anul II la Automatică. Deci de profesie sunt inginer constructor, coleg cu o parte sau fost coleg cu o parte din actualii ingineri constructori din oraşul Ploieşti. În momentul de faţă desfăşurându-mi activitatea într-un institut de proiectări din Bucureşti. Am participat şi eu cu modestie să zic aşa, la o parte din realizările din oraşul Ploieşti, din fosta regiune Ploieşti, cu puţin, la construcţiile care au fost realizate atuncea când eram proiectant la Institutul de Proiectări Prahova, iar acum particip cu puterile mele la construcţiile mai mult industriale care se realizează în ţară. Îmi este destul de … foarte plăcut să iau parte la această întrunire mai ales că la ultima nu am luat parte. Sunt foarte emoţionat să fiu alături de dumneavoastră profesorii noştri care ne-aţi îndrumat în momentele noastre de liceu, când ne desfăşuram activitatea în liceu. Şi astăzile spun copiilor mei, mai ales băiatului care este foarte zburdalnic, îi povestescşi îi spun despre seriozitatea liceului în care am învăţat şi pe care l-am absolvit, despre profesorii pe care i-am avut, de multe ori îi povestesc despre fostul nostru director VIJOLI pe care eu l-am stimat deosebit de mult atât în calitate de elev cât şi în calitate de om matur, stăpân pe picioarele lui. Încă odată aş vrea să mulţumesc colegilor care au depus o deosebită activitate pentru a organiza această întâlnire a noastră şi să sperăm că şi în viitor vom avea plăcerea să luăm parte la asemenea evenimente care ne fac o mare plăcere atât nouă cât şi dumneavoastră care aţi fost, sunteţi alături de noi. Vă mulţumesc !
TOBOS Ion În catalog am rămas cu numele TOBOŞ Ion, fiindcă la orele de franceză mă prezentam TOBOAS Jean. Sunt căsătorit, am un copil care este student anul I la fizică, acum doi ani a participat la olimpiada internaţională de fizică făcând parte din lotul care a reprezentat ţara la Burgas, iar eu sunt inginer mecanic, sunt director la Cabinetul Judeţean de Organizare a Producţiei, aceasta ca date personale despre mine. În ceeace priveşte evenimentul de astăzi consider că este un prilej minunat ca să ca să privesc în urmă cu peste 30 de ani atunci când ocupam şi eu un loc într-una din băncile acestui liceu şi atunci când aproape nu era zi în care să cu fac câte o năzdrăvănie. Desigur că timpul peste aceste multe năzdrăvănii şi şotii la care ne pretam a aşternut deja colbul uitării în schimb a rămas vie imaginea profesorilor noştri. Am fost o generaţie, o promoţie care ne-am bucurat de cei mai reprezentativi profesori ai oraşului Ploieşti şi pe bună dreptate putem să spunem că puţine licee din ţară au avut profesori de valoarea profesorilor noştri. La toate disciplinele ne-au fost predate cele mai alese cunoştiinţe, cu toţi au contribuit în egalî măsură la formarea noastră, cu toţii au reuşit ca să ne sădească în inimile noastre dragostea şi pasiunea pentru tainele ştiinţei, deaceea eu tuturor le mulţumesc din toată inima şi le aduc sincera expresiune a sentimentelor de înaltă consideraţiune personală şi stimă afectuoasă iar celor prezenţi care au avut amabilitatea ca astăzi să ne onoreze cu prezenţa dânşilor, îi rog să primească cele mai bune urări de sănătate, de viaţă îndelungată asigurându-i totodată că nu-i voi uita niciodată.
VIŞINESCU Virgil Sunt căsătorit, am o fetiţă de 7 ani în clasa II-a, sunt inginer în Chimia Alimentară, sunt şeful unei fabrici de pâine în oraşul Plopeni unde există o fabrică de pâine mare, care are o capacitate suplimentară de pâine, de producere a pâinii şi cu care noi producem pâine în plus pentru diferite localităţi şi oraşe din ţară şi pentru Ploieşti. Fabricăm pâine, zilnic 10-15-20 de mii din pâini din Ploieşti sunt fabricate la Plopeni. Din informaţiile mele, fără falsă modestie, discutând cu oamenii care cară această pâine spun că avem o pâine bună. Am şi o dovadă în acest sens, totdeauna vin şi iau pâine de la mine pentru ei. Mă bucur că ne-am întâlnit astăzi cu mulţi colegi, nu m-am văzut de mult, unii nu i-am mai recunoscut, alţii nu m-au mai recunoscut aşa este ca să spun aşa, trecerea timpului peste noi, însă faptul că am reuşit să ne mobilizăm şi să ne adunăm mi-a produs o mare bucurie. Mă alătur calegilor care au vorbit până acuma şi sunt convins că şi ceilalţi care vor urma după mine vor susţine acelaşi lucru în sensul că şcoala pe care noi am urmat-o, şcoala pe care noi am terminat-o a fost o şcoală dintre cele mai bune, o şcoală foarte serioasă, unde s-a făcut o pregătire foarte serioasă şi de unde găsesc eu că au ieşit oameni care astăzi in diferite părţii ale ţării, în diferite compartimente ale vieţii sociale îşi desfăşoară o laborioasă activitate. Vă mulţumesc !
STANCIU Paul Nu am fost strigat la catalog deoarece clasa a XI-a nu am terminat-o aici ci la un alt liceu dar am ţinut cu tot dinadinsul şi cu tot sufletul să particip la această adunare şi la precedenta întrucât sunt legat cu legături foarte puternice de acest liceu încă de pe vremea gimnaziului unic la fostul Liceu Sfinţii Petru şi Pavel unde am păşit în clasa I-a. La această oră lucrez la Institutul de Proiectări Inginerie Tehnologică Cercetare şi Proiectare pentru Rafinării de aproape 30 de ani ca inginer proiectant principal. Cam asta despre ce fac însă la această întrunire aş vrea să aduc mulţumirile mele corpului profesoral care nu este în totalitate prezent şi domnilor profesori de faţă pentru dăruirea şi ştiinţa care ne‑au transmis-o pentru că drept să vă spun am simţit pe tot parcursul vieţii mele până astăzi că bazele învăţăturii şi ceeace am prins au fost date şi acumulate în acest liceu. Realizări importante ca fiecare sunt dar cea mai importantă o socot şi eu pe fica mea acum în vârstă de 11 ani, Anda-Cristina, care cred că va avea un viitor destul de frumos. Vă mulţumesc !
Radu IONIŢĂ fost coleg cu toţi de aici din sală pân-n-tra X-a. Sunt inginer în domeniul electrotehnic lucrez la Întreprinderea de Reţele Electrice Ploieşti, am un băieţel în vârstă de 15 ani. N-aş vrea să mă repet cu ceilalţi colegi mulţumind tovarăşilor profesori ci aş vrea să-mi cer scuze deşi foarte târziu la doi dintre profesorii pe care i-am avut. În primul rând tovarăşul profesor BÂZU, pe care acum când fac lecţiile de franceză cu fi-miu resimt că l-am înşelat învăţând numai sininime şi omonime fiindcă dânsul punea note mari la începutul lecţiei celor care ştiau astfel de cuvinte. Cum eram slab la conversaţie scoteam câteva cuvinte înainte sininime-omonime şi reuşeam să împuşc note mari. Simt deasemeni nevoia să-mi cer scuze domnului profesor ENCIU pe care, vă spuneam că am făcut clasa XI-a în vară într-un colectiv comun de băieţi şi fete şi profesor de limba română ne era domnul profesor ENCIU. După pregătire, înainte de examen dânsul a venit cu bileţelele pentru examen, era mai apropiat de obicei genului feminin, biletele le-a dat uneia dintre fete să ni le citească şi noi să le scriem, dacă îmi amintesc bine era domnişoara SURDAN Dorina soţia unuia din colegii mei de clasă ai mei, doctorul MERTL şi m‑am apropiat cu intenţia bună între ghirimele, să o ajut şi am luat un bileţel. A venit momentul examenului, am transpirat în mod deosebit fiindcă domnul profesor ENCIU nu ştiu dacă din voie sau fără voie a făcut biletele acestea unele scrise cu liniatură orizontală şi altele scrise pe o hârtie cu o liniatură verticală. Cel pe care l-am luat în clasă avea liniatura verticală, iar cel cu care venisem de acasă era cu liniatură orizontală (râsete). Am zis eu că întrucâtva asta a fost răzbunarea domnului profesor pe mine fiindcă am transpirat înnebunit, nu mă mai puteam concentra decât la subiectul de pe biletul cu liniatura orizontală.
POENARU Ion Pentru majoritatea Toledo, am participat şi acum 5 ani şi bine ar fi să organizăm cât mai des asemenea întâlniri nu aşa cum a spus MĂNESCU la 60 de ani. De la ultima noastră întrevedere nu s‑au întâmplat prea multe evenimente, lucrez tot la Întreprinderea Metro Bucureşti sunt inginer proiectant, am o contribuţie pentru care simt o plăcere. Singurul fapt demn de reţinut ar fi că fiul meu în vârstă de 25 de ani student în prezent la Facultatea de Mecanică din Bucureşti s-a căsătorit. Era cât pe aci în pericol să fiu şi bunic, am scăpat ieftin. Pentru pregătirea mea actuală şi pentru realizările pe care le-am avut pe linie profesională doresc să aduc mulţumiriile mele întregului corp profesoral atât a celor prezenţi cât şi celor care s-au dus dintre noi, pe care-i omagiez şi vreau să vă spun că cunoştiinţele dobândite acum, de atunci încă le păstrez vii în minte de multe ori fi-mea mă întreabă … tată, da de unde ştii lucrul ăsta … cum de unde să ştiu mă … de la şcoală … păi de atâta timp … de atâta timp, normal. Încă odată vă mulţumesc şi colegilor şi dumneavoastră !
MARINESCU Petre Am fost coleg cu colegii din sală până în clasa X-a inclusiv … sunt absolvent al Facultăţii de Istoria şi al Institutului de Educaţie Fizică două lucruri cam nepotrivite. Vreau să vă spun un mic amănunt referitor la această treabă, am fost la internat pe vremea aceea era director regretatul profesor Nicolae SIMACHE, ne plăcea fotbalul şi boxul, deaceea specializarea a doua este box. Colegii cu care am jucat fotbal, eram la meditaţie, insistau la mine să fac apel la domnul profesor SIMACHE la un meci pe care-l aveam pare-se cu Feroemailul. Apare domnul SIMACHE cu un caieţel, mă ridic eu, domnu' profesor suntem câţiva care jucăm fotbal avem … când a auzit aşa s-a mirat … dom' profesor … dumnealui spunea că-i oră de meditaţie … dom' profesor v-am ruga e meciul … la 10 trebuie să … se uită la mine, ridică sprâncenele … zice: pe mata te-a adus părintele MARINESCU să faci carte sau FUSBAL … ne-am aşezat toţi ce să facem … fratele meu era pedagog pe vremea aceea, a plecat domnul SIMACHE ne-am dus la el … măi vorbeşte şi tu cu domnul SIMACHE … e meciul … mai sunt 10 minute. Se duce şi îi spune … noi ne uitam pe uşă … vine, nu vine … apare fratele meu după câteva minute, zice: mă nu cred că vă dă voie, la două minute apare şi domnu' SIMACHE, se plimbă prin faţa noastră în sala de meditaţie … da eu odată zic dom' profesor, da dumneavoastră nu vă place nici un sport … zice da … ce vă place dom' profesor … patinajul … da nu v-am văzut niciodată … ştiţi că aveam în curte un patinoar … da da-mi place să-l privesc … dumneavoastră vă place să priviţi, da ce facem noi cu meciul nostru, zice hai plecaţi !
            Deci am făcut două lucruri istoria şi educaţia fizică două lucruri care m-au legat mult de regretatul nostru profesor Nicolae SIMACHE. Deţi sunt absolvent a două facultăţi nu lucrez în învăţământ, lucrez în industrie sunt un om al contrastelor, sunt câştigător al unui concurs "Cine ştie câştigă", acolo m-a prezentat tot în genul ăsta. Am fost multă vreme antrenor de box, am scos un vicecampion european pe nume CONDURAT Dinu şi sunt nominalizat critic de artă plastică la Uniunea Artiştilor Plastici. Cam asta îmi este viaţa, colegii mei în majoritate au făcut fizica şi se ştie că pozitiv cu pozitiv nu se apropie ci se respinge de aceea  şi eu când sunt acuma de-a inversu', sunt legat de colegii mei şi în special de domnii profesori ai mei pentru care port o deosebită recunoştiinţă. Sunt căsătorit şi vreu să vă spun că am soţia acolo, ca să nu fie dubii că sunt necăsătorit am adus-o şi pe dumneaiei, Am o fată, a terminat construcţiile, este în primul an de salarizare, deci cu problemele principale am treminat. Sunt deocamdată sănătos, voinic, lucru care îl doresc tuturor celor din sală şi aş dori ca la 5 ani, la 10 ani şi aşa mai departe încă … aşa cum spunea colegul nostru MĂNESCU să ne mai întâlnim vrea 30-40 de ani. Vă doresc tuturor sănătate !
            Clasa B
ALDESCU Ion XI-a B, primul în catalog dar nu şi în clasă. Sunt inginer, lucrez la Întrepronderea de Reparaţii Automobile din Câmpina de când am terminat facultatea, inginer şef de 18 ani. Lovitura vieţii cred că-i soţia, realizarea un băiat student anul IV. Foarte multe am putea spune cu această ocazie, foarte multe amintiri plăcute şi unele din ele neplăcute. Nu ştiu dece dar eu foarte deseori îmi amintesc de cele neplăcute, o corijenţă la istorie la regretatul profesor SIMACHE, un abandan la un concurs de atletism, alergam 400 de metri plat la o finală a asociaţiei locomotiva la Bucureşti, un abandon după 70 de metri. O bătaie bună luată de la colegul meu Fane BĂICAN după un meci de fotbal, o noapte dormită pe stradă, m‑am încurcat în nişte parcuri şi n-am mai putut sări gardul să intru la internat la ultimul etaj mă rog şi foarte multa din astea. Dacă am acest prilej să mulţumesc cu cel mai deosebit respect tovarăşilor profesori pentru că datorită dumnealor sunt astăzi aici şi sunt ce sunt şi mai ales mulţumesc colegilor şi organizatorilor, datorită dumnealor am avut posibilitatea astăzi şă-mi revăd o bună parte din colegi. Vă mulţumesc şi sper mai multe relatări din ce am făcut şi ce suntem după amiază.
ARMĂŞESCU Dinu Am terminat clasa XI-a B nu prea bine, o corijenţă la matematică ceeace m-a făcut să nu impărtăşesc o activitate tehnică. Am urmat dreptul, sunt judecător la Tribunalul Judeţean şi în ultimii 5 ani s-au întâmplat nişte evenimente, mai bune, mai rele, am urcat un etaj, am mai scăpat de nişte sarcini. Cu ceeace mă mândresc, cu fica mea care iubeşte foarte mult matematica şi chiar azi îmi spunea că ar vrea să-l conoască pe domnul profesor GRIGORE, are numai 10 la matematică. Mulţumesc tovarăşilor profesori care ne-au educat, care ne-au insuflat această dragoste de muncă, de ataşament şi sper că şi peste 5 ani să ne vedem tot în aceeaşi formaţie. Vă mulţumesc !
BIVOLAN Constantin … XI-a B, sunt de meserie inginer, lucrez într-un institut de proiectări, sunt căsătorit şi am o fetiţă de 4 anişori, proaspătă, altcineva nu m-a tăiat de aici. Ce să vă spun despre şcoală, nu ştiu, sunt aşa de emoţionat că aproape nici nu pot să vorbesc. Dintre cele mai frumoase momente care … mi-a părut extraordinar de bine că a vemit să ne vadă este domnul profesor ZAHARESCU, de la dânsul am cea mai frumoasă notaţie în catalog. Mă hârjoneam cu colegul meu NICULESCU Valeriu şi nu ştiu cum se face că n-am văzut şi domnul profesor ZAHARESCU a intrat în laborator, după o morală bună nu ştiu cum îi scapă din gură expresia "Este complect lipsit de ruşine" şi-am să te notez … şi într‑adevăr în catalog sunt notat cu "lipsit complect de ruşine". Vă mulţumesc la toţi profesorii mei pentru că … nu ştiu cum se face că ne-aţi dat anumite noţiuni pe care astăzi văd că se neglijează cu totul în şcoală, ne-aţi dat nişte direcţii călăuzitore în viaţă pe care am ştiut să le păstrăm. Vă mulţumesc pentru tot ce ne-aţi dat !
BORDEANU Stelian din clasa XI-a B. Eu sunt de profesie economist, actualmente sunt la un Institut de Cerectări pentru Turism. Ce să vă spun despre mine, am şi eu un băiat care la ora actuală de un an de zile este student. Vreau să remarc un fapt pe care colegii de fapt l-au simţit dar nu l-au expus în afară de dragoste aceasta pe care profesori noştri ne-au dat-o pentru carte ca să spun aşa pentru învăţătură pentru prietenie. Pregătirea, în afară de cea şcolară care ne-au insuflat-o, pregătirea pentru viaţă s-a transmis după părerea mea reciproc. Aşa se explică faptul că alături de noi şi dacă nu mă înşel la 5 ani de zile se găsesc şi domnii profesori care ne-au educat şi pentru care noi nu totdeauna, la vremea noastră, am fost nişte elevi model în sensul că au avut probleme cu noi. Totuşi su simţit nevoia de fiecare dată, din 5 în 5 ani, să fie în mijlocul nostru şi vreau să remarc în mod special dorinţa domnului profesor ZAHARESCU, care nefiind aici în localitate în momentul când a auzit că se face această aniversare, eu fiului dânsului i‑am comunicat fiind colegi, pe urmă mi-a spus Marin că … tatăl meu ar vrea neapărat să participe la întâlnirea noastră. Acesta este un fapt cu totul şi cu totul emoţionant, înseamnă că această dragoste pe care dânşii ne-au insuflat-o s-a transmis şi din partea noastră către dânşii. Şi acum ca să închei şi cu un moment vesel, pentru că TOBOŞ a amintit ceva tot cu domnul profesor BÎZU, ceva analog, pe vremea când ne cerea să ne spunem diverse sinonime pentru anumite expresii. Mi-aduc aminte că întâlnisem într‑un text expresia talmeş-balmeş, dânsul ne-a cerut să aducem şi alte forme ale acestei expresii. Eu având acasă din bătrâni un dicţionar Lazăr ŞEINEANU care avea şi argoul parizian am căutat la termenii respectivi şi mi-amintesc de atunci … eram în clasa IX-a sau a X-a … pêle-mêle, méli-mélo, bruit-a-mini şi încă una, nu îmi mai amintesc, nu ştiu care din aceste expresii aveau o notă mai deochiată pentru că domnul profesor BÎZU a făcut ochi mari şi a zis … Oh ! BORDEANU, tu parle comme une femme de quartier !
Mă numesc BUCUR Mircea , am fost clasa XI-a B … până în 1981 … deoarece este a 2-a întrevedere pe care o avem eu n-am avut posibilitatea să vin la toate, am fost militar, am ieşit în rezervă cu gradul de colonel şi sunt farmacist la Spitalul Schuler, din cauza unui diabet am ieşit în rezervă. Am un copil care este inginer, aceasta este cea mai mare realizare a noastră, care se află la Fieni la Fabrica Steaua Electrică. Mulţumesc din toată inima profesorilor noştri pentru educaţia pe care ne-au dat-o şi colegilor că am avut posibilitatea ca după 30 de ani să ne întrevedem la această adunare. Mulţumesc !
BUNEA Ştefan … inginer proiectant principal la Institutul de Proiectări Rafinării Ploieşti. În ultimul timp nu prea mi-a mers bine, de trei ani nu mai sunt căsătorit … mă bucur că m-am putut întâlnii cu profesorii şi colegii mei şi vă doresc multă sănătate !
DIACONESCU Gheorghe clasa XI-a B cunoscut de colegi şi sub numele de Godacu. Eu vreau să mă asociez colegilor mei şi să mulţumesc minunaţilor noştri profesori care ne-au educat şi ne-au îndrumat pe tot parcursul şcolii şi minunaţilor colegi pe care am avut norocul să-i am, care în tot timpul acestor 30 de ani ne-am ajutat şi ne-am sprijinit reciproc. Sunt inginer şef de servici la la Intreprinderea de Utilaj Terasări şi Construcţii Agricole din Ploieşti, funcţionez de când am fost repartizat aici, sunt căsătorit şi am doi copii fata studentă în anul I, băiatul clasa XII-a, mă aşteaptă emoţiile în continuare a şaptea sau a şasea şi ca orice coleg de aici care a expus spun şi eu două întâmplări din viaţa mea de elev. Una aceea la internat unde am fost coleg cu STĂNILĂ, BĂICAN, SIMION Eugen … şi o a doua care mă leagă de domnul profesor MĂTUŞA pentru sporturile pe care le-am practicat a fost şi oina şi am fost la Urlaţi unde s-a dat o masă după aceea şi la masa la care am stat am avut norocul să stau lângă POPA Ioan, al doilea POPA Ioan de la XI-a C, mai mic de statură. Şi a rămas desertul o bucată de strugure mare şi o bucată de strugure mic, au servit ceilalţi doi şi am rămas noi doi. Şi a zis Popică … ia tu întâi … şi eu zic da ia tu întâi şi ne-am tot invitat de vreo două-trei ori până la un moment dat. Popică s-a servit cu strugurele cel mai mare iar eu m-am supărat … bine mă prost crescut dece l-ai luat pe cel mai mare … păi tu pe care l-ai fi luat … pe cel mic … păi ţi l-am lăsat.
DROSU Mihai Deşi n-am lipsit până acum la nici una din aceste deosebite reuniuni, de fiecare dată trăiesc acelaşi moment emoţional de o intensitate interioară ieşită total din comun. După părerea mea amintirea anilor de liceu rămâne poate una din cele mai profunde sentimente din sufletul unui om. Trecem prin viaţă prin diverse momente, prin diverse vâltori dar parcă totdeauna ne întâlnim, ne întoarcem cu aceeaşi emoţie a lui Creangă la anii copilăriei şi adolescenţei noastre. În anii care s-au scurs până acum de la absolvirea liceului am avut plăcerea deosebită ca în diverse discuţii în momente importante din viaţa noastră să fim întrebaţi unde am învăţat. De fiecare dată aceleaşi momente de mândrie auzind aprecierile interlocutorilor despre edificiul de învăţământ din care am plecat ca să ne croim fiecare drumul în viaţă. Am avut fericirea şi cred că nu spun asta cu subiectivitate să ne bucurăm de îndrumările şi transmiterea cunoştiinţelor unei pleiade de profesori eminenţi. Zic poate nu spun cu subiectivitate pentru că fiecare dintre noi sau poate majoritatea avem elevi şi facem de multe ori comparaţie cu ce am primit noi şi ce primesc ei. Şi poate de multe ori în calitate de părinţi spunem şi le povestim cu plăcere, cu emoţie, cu dragoste, cu grije ce au însemnat profesori aceştia pentru noi şi poate că uneori nu suntem mulţumiţi de ceeace fac unii profesori mai tineri pentru generaţai următoare nouă.  Sunt inginer metalurg, de când am terminat institutul lucrez la aceeaşi întreprindere, Uzina Vulcan, care se străduieşte să rezolve una din cele mai importante probleme naţionale, planul energetic, asigurarea cu căldură şi cu energie a ţării. Sunt probleme, mulţi spun şi vorbesc de anumite carenţe, lipsuri în capacităţi ale celor care lucrează în acest domeniu, sunt probleme care ne depăşesc şi aşa mai departe, nu e cazul să extindem această problemă în această ambianţă de intimitate. Aş vrea să spun un singur lucru despre mine, eu am situaţia privilegiată de a fi fost coleg cu cei mai mulţi din cei care sunt în sală aici, poate vă întrebaţi dece, pentru că primele două clase, clasele VIII-a şi a IX-a am făcut-o în clasa de literă A şi clasele X-a şi XI-a la B. Dece ? Până în clasa IX-a începând încă din clasa I-a de liceu datorită regretatului profesor MILICA pe care l-am avut din clasa I-a de liceu, se născuse în mine dragostea pentru literatură, continuând pe această linie şi în clasa VIII-a şi a IX-a eram bun şi la tot regretatul profesor RÂPEANU. Întâmplător la examenul de clasa IX-a am avut o inspecţie, poate că domnul profesor VIJOLI nu ştiu dacă-şi mai aminteşte. Am avut o inspecţie şi cum stăteam la uşă toţi să intrăm pe rând domnul profesor RÂPEANU contând pe posibilităţile mele, m‑a introdus în elevii care trebuiau ascultaţi în faţa comisiei. Ghinionul meu sau norocul meu a fost că am fost pus pe picior greşit şi nu am ştiut aşa cum trebuia subiectul respectiv, fapt pentru care repet regretatul profesor RÂPEANU, pentru care am avut toată consideraţia totdeauna a considerat că aş fi făcut treaba asta în mod intenţionat sau nu ştiu ce şi a solicitat conducerii liceului ca în clasela X-a să fiu trecut la altă clasă şi am fost trecut la B. Problema importantă cu această trecere a fost că orientarea vieţii mele profesionale s-a schimbat. Cunoscându-l pe domnul profesor GRIGORE am … s-a trezit în mine dragostea faţă de ştiinţele exacte, recte faţă de matematică şi în felul acesta mi-am orientat paşii în viaţă în altă direcţie faţă de care nu regret fiindcă în cei peste 25 de ani lucrez la aceeaşi întreprindere şi sper să ies la pensie tot de acolo şi am trecut prin tot felul de funcţii care care mi-au adus aşa ca să zic, satisfacţiile profesionale. În final eu rămân la părerea mea care cred că este obiectivă că am avut fericirea să avem profesori deosebiţi care au reuşit să sădească în noi dragostea faţă de cunoaştere şi totodată să păstreze în sufletele noastre legătura dintre om şi şcoala din care a plecat.
IONESCU Octavian … trebuie să spun dintr-un început că am păşit în liceu cu sănătatea puţin afectată. Trebuia să fiu promoţia 50', am avut şi atunci pe domnul profesor GRIGORE, pe domnul profesor MĂTUŞA care m-au îndrumat în consolidarea ştiinţei mele. Am fost înainte în promoţia cealaltă coleg cu profesorul BULIGESCU cu Valeriu RÂPEANU, am mers în viaţă cu sănătatea puţin zdruncinată, de la început domnul profesor MĂTUŞA m-a îndrumat ca să nu abandonez educaţia fizică, n-am abandonat-o şi mi-a prins foarte bine în viaţă. Nenorocirea mea a fost că în 75' am mai fost din nou victima unui accident de circulaţie şi am piciorul stâng fracturat şi cu scurtarea piciorului stâng. Nu am putut obţine studii superioare sunt asistent, nu sunt căsătorit. Încă odată mulţumesc colegilor care au organizat întrunirea, mulţumesc tuturor colegilor şi domnilor profesori pentru această revedere.
MILIUTIN Sergiu Am făcut parte din clasele B de la începutul liceului şi până la terminarea liceului. În prezent sunt inginer petrolist de 25 de ani la Întreprinderea de Carotaj şi Perforare Ploieşti şi îmi aduc modesta contribuţie la descoperirea zăcămintelor de hidrocarburi atât de necesare în special în momentul actual. Sunt emoţionat dar în acelaşi timp deosebit de bucuros de faptul că particip la această minunată adunare, de fapt am participat la toate ce s-au organizat cu promoţia anului 1952 şi vreau să mulţumesc în mod deosebit colegilor care cu atâta străduinţă, cu atâta abnegaţie şi muncă pentru a organiza celelalte adunări şi care tot cam aceeaşi au rămas pentru organizarea acestei adunări şi sper ca şi în viitor să ne întâlnim la fel cum ne-am întâlnit şi acuma şi să fim la fel de mulţi. Deasemeni vreau să urez stimaţilor domni profesori multă sănătate, multă fericire şi viaţă îndelungată iar colegilor multă sănătate, viaţă îndelungată şi realizarea tuturor dorinţelor pe care le au !
NEGULESCU Ştefan … sunt tot căsătorit, sunt tot proiectant la UZUC Ploieşti, ceva mai mult poate port ochelari faţă de acum 5 ani şi sunt fereicit că putem fi iarăţi împreună şi sper să o repetaţi de câte ori putem.
PETRESCU Lucian … când colegul Mircea spunea să … în cuvântul nostru lucruri mai hazlii mă gândeam ce-am să spun. Am fost un elev nu şters să zic să fiu ceva mai pretenţios da mai timid, mai liniştit, aveam idolii mei prin clasă, colegul DROSU care era mai zburdalnic, coleg de bancă. Mă rog dar am avut şi eu câteva lucruri frumoase, mi le aduc aminte acum cu multă plăcere şi vreau să încep cu ele şi apoi spun ce sunt, sunt la fel ca acum 5 ani. Aveam o mare pasiune pentru sport, numai note mari luam la sport încât la fiecare sfârşit de an trebuia să mă trescă prin consiliu, chiar şi în ultima clasă, în clasa XI-a. Îmi plăcea mie sportul dar mai mult fotbalul, ţin minte la o oră de curs … erau terenurile de sport din spate … m-am împiedicat, nu ştiu ce mi s-a întâmplat şi am venit aşa gata să cad cu capul în plexul domnului MĂTUŞA, eram tot de categoria grea ca şi acuma şi m-a îndreptat aşa cu un croşeu noroc că am fost de categoria grea că nu m-a şi săltat. N-am mai participat, aveam probe de dat ca să luăm nota, eu nu le făceam, nu mă prezentam, eram veşnic corijent la sport. Iarăşi o întâmplare hazlie, am reuşit să-l păcălesc pe domnul profesor GRIGORE cu matematica. I-o spun prima dată acuma şi cu mândrie … dar m-a prins asta a fost nenorocirea … stăteam în bancă cu ŞERBU Mircea care făcea parte din colectivul de matematicieni ai şcolii, ai clasei. Ştiam eu algebră, trigonometrie mă descurcam destul de bine, mai mă ajuta ŞERBU şi reuşeam să-l păcălesc pe domnul profesor că sunt bun la matematică şi mai făceam din Gazeta Matematică. Geometrie însă clei, nu ştiam nimic dar de fiecare dată, vedeam câte o problemă, ziceam că n-am înţeles-o şi probabil că-i făcusem eu profesorului, domnului profesor GRIGORE impresia că sunt bun la matematică şi îl cam fentam cu Geometria. Dar asta n-a durat, era firesc să nu dureze prea mult. A durat un an doi, eu nu ştiu cât şi mă prinde la Geometrie complect nepregătit şi zice: Domnule şti cum ai făcut dumneata acuma, pe timpurile alea ceasurile de mână erau o raritate, exact cum te-ai duce la plajă dezbrăcat ca pe plajă şi cu un ceas elegant la mână … cu un ceas la brâu. Nu ştiam Geometrie şi bineînţeles mi-am văzut periclitată absolvirea dar noroc că la absolvire am dat matematica cu profesorul CANCIU şi l-am păcălit şi pe profesorul CANCIU şi am terminat liceul.  Am terminat liceul totuşi cu frica de matematică şi m-am îndreptat a zice … Ce-ai să faci tu medic, trebue să înveţi matematica mai puţină cât să ştii să numeri banii când iei salariul. M-am făcut medic, în momentul de faţă ca şi acum 5 ani sunt în Târgovişte, sunt ortoped, conduc secţia de ortopedie din Târgovişte, nimic în plus. Am doi copii, fata absolventă de liceu care a ratat intrarea la ASE tot din cauza matematicii şi am un băiat care străluceşte la matematică, dar e mai mic. În rest nimic deosebit decât recunoştiinţă şi cred că nu vă plictiseşte pe domnii profesori recunoştiinţa spusă de fiecare fost elev al dumneavoastră pentru că trebuie să fie recunoştiinţa şi aş vrea să fac o mică precizare. Nu ştiu cum, pe timpul dumneavoastră, absolvenţii intrau la facultate cu mai puţină pregătire în particular decât intră acuma. Mă zbat cu fata mea să fac 70 de feluri de pregătiri de aceea cred că era mai multă seriozitate. Nu vreu să fac aprecieri nici într-un fel nici într-altul ca să nu greşesc mai cu seamă că se înregistrează. Însă recunoştiinţă, multă recunoştiinţă, foarte, foarte multă am ajuns oameni, ne-am realizat cu modestie sau cu mai multă pretenţie şi cu cât trec anii … la aceste întâlniri eu nu am participat decât la cea anterioară acum 5 ani. Cu cât trec anii aceste întâlniri sunt şi mai frumoase şi mai sentimentale şi eu ştiu dacă s-o realiza visul celor să ne tot întâlnim şi peste 30 de ani deci la 60 de ani probabil că atunci o să începem să plângem de emoţie şi ce-o să devenim. Vă mulţumesc din nou din tot sufletul şi dumneavoastră şi colegilor !
POPA Ion tot de la B, am să încerc să fiu scurt şi la propriu şi la figurat ca să las timp şi celorlalţi colegi să spună lucruri interesante. Sigur încerc să trăiesc în toată plenitudinea acest moment foarte emoţionant şi probabil anii care se acumulează fac să apreciem cât mai mult astfel de momente care pare-se că sunt din ce în ce mai rare. Spun aceasta  pentru că avem plăcerea să ne revedem foştii elevi ai celor trei clase cu profesorii noştri dragi care ne-au rămas şi astăzi exemplu şi aş spune că şi astăzi îi admir şi dece să nu spunem le port şi o oarecare invidie pentru felul în care dânşii au reuşit să acumuleze atâtea cunoştiinţe şi să fie şi pentru noi şi astăzi încă veşnic un exemplu de urmat. De fapt noi ne simţim … ne apropiem de fapt de de semicentenarul vârstei noastre dar ne simţim foarte tineri pentru că alături de noi avem pe tovarăşii noştri profesori, care dece să nu spun sunt la fel de tineri ca în liceu şi aceasta ne dă un sentiment că nu suntem singuri, că încă cineva ne urmăreşte, că încă cineva ne îndrumă. Şi spun lucrul acesta că nu au fost momente rare când a trebuit să mă duc cu gândul, fiind obligat de nişte situaţii in care să iau nişte decizii să mă duc cu gândul la foştii noştri profesori în care să mă întreb ce ar fi făcut sau ce m-ar îndruma să fac. Eu n-am strălucit în liceu însă aş vrea să spun că în perioada după liceu am simţit totuşi ce a însemnat să avem astfel de profesori. Spun că norocul nostru a fost că am fost o generaţie spun eu fericită. Fericită fiindcă din punct de vedere material şi a perioadei în care noi am căutat să ne formăm a fost o perioadă de lipsuri, deci fericiţi că n-am avut. Pentru că în felul acesta am dorit şi zic eu că am relizat pentru că am preţuit poate mai mult condiţiile materiale care ni s-au creat şi aşa mai departe. Şi în acelaşi timp spun fericiţi că am avut nişte părinţi pe care nu pot să nu-i evoc, care s-au sacrificat pentru noi şi când spun părinţi mă gândesc la părinţii noştri naturali cât şi la profesorii noştri care de fapt sunt ca şi părinţii noştri. Să terc acum la nişte date personale, lucrez tot în meseria de arhitect tot în Ploieşti, nu am părăsit şi sper ca totuşi până la pensionare să realizez încă ceeace mi-am dorit şi ceeace am simţit încă din copilărie că lipseşte Ploieştiului împreună cu colegii mei împreună cu care lucrez. Am doi copii, căsătorit, noutăţi de la ultima întâlnire nu sunt. Doresc ca să ne întâlnim şi peste 5 ani … vă doresc multă sănătate în acelaşi timp mulţumiri pentru tot ce aţi făcut pentru noi şi doresc deasemenea sănătate colegilor noştri, spun sănătate pentru că urmare a unei intervenţii care a fost o reuşită deosebită pentru că alături de mine în clipele grele l-am avut pe colegul STĂNESCU (Bebe) şi pe un doctor deosebit, o mână măiastră din Ploieşti care a făcut această intervenţie, vă spun acest lucru este de preţuit şi într-adevăr să fim mult mai atenţi cu colegii noştri care sunt medici, îi respect foarte mult.
POPESCU Jan clasa XI-a B. Cu cât creşte numărul de întâlniri observ că şi tensiunea emoţională creşte, e firesc mai înaintăm în vârstă. Cu majoritatea, aproape majoritatea colegilor am fost coleg de liceu încă din clasa I-a la Liceul Petru şi Pavel, am avut cinstea şi onoarea ca absolut toţi tovarăşii profesori prezenţi să-i fi avut profesori încă de la Liceul Petru şi Pavel sau la Liceul GARAGIALE. În afară de pregătirea profesională ne-a insuflat-o ne-a ajutat să ne realizăm, eu consider că domnii noştri profesori ne-au pregătit în primul rând ca oameni. Faptul că în această sală se află colegi de la trei clase paralele dovedeşte că între noi s-a legat o prietenie, aşa o legătură sufletească lucru care nu se vede nici în diplomele noastre nici în funcţiile pe care le avem. Eu am reuşit să fac o facultate mai târziu, sunt economist, lucrez în aprovizionare-desfacere la o unitate specializată a Ministerului Chimiei aici în Ploieşti. Din 1966 am avut în continuare funcţii de conducere ca economist, m-am căsătorit cam devreme, pe la 39 de ani, am o fetiţă de aproape 4 ani, locuiesc în Scăieni, colegii care trec pe Valea Teleajenului îi invit să nu mă ocolească
                        ZENTENAI: Cu bicicleta
… şi încăodată mulţumesc celor care s-au străduit să ne organizeze această întâlnire. Mulţumim încă odată domnilor profesori pentru tot ceeace au făcut pentru noi. La revedere în viitor !
ŞERBU Mircea … ţin ca şi colegii mei să mulţumesc atât domnilor profesori care ne-au onorat cu prezenţa cât şi colegilor care au organizat această întâlnire foarte emoţionantă mai ales că eu acum 5 ani nu am putut să vin din nişte motive familiare, reconstruiam o casă la ţară care se dărâmase în timpul cutremurului. Aş vrea să amintesc două mici întâmplări … să zicem aşa … una când am terminat liceul, eu din cauza situaţiei care era atuncea, mă rog în 52' era lupta de clasă … era cum era … n-am putut să … nu mi s-a permis să intru în învăţământul superior. Am intrat în câmpul muncii şi am intrat la fără frecvenţă … când am dat primul examen în vară la fără frecvenţă la electrotehnică, la matematică. La ce se făcea în anul I la fără frecvenţă era materia de liceu încă ceva în plus, da noi cum făcusem cu domnul profesor GRIGORE matematica la cel mai înalt nivel în liceu pentru mine anul I la facultate la fără frecvenţă a fost un fel de distracţie. Când am dat examenul, domnul conferenţiar ROŞCULEŢ Marcel, el era atuncea, după ce am expus toate subiectele zice … da, cu dumneata ce e, de unde vii, ce se întâmplă … mi-a zis, domnule nu am mai întâlnit aşa  … la fără frexcvenţă să cunoască aşa matematică şi să rezolve problemele. I-am explicat eu aşa pe scurt şi i-am spus că am făcut la Ploieşti la Liceul CARAGIALE cu domnul profesor GRIGORE … a spus da, atuncea îmi dau seama că de nivelul acesta superlativ. A doua întâmplare, în timpul liceului la o oră de chimie cu domnul profesor ZAHARESCU, eu eram în general un elev mai cuminte, aşa mai şiniştit dar m-a prins domnul profesor ZAHARESCU că nu eram atent în oră şi drept pedeapsă mi-a zis stai acolo în colţul clasei în picioare şi ne preda la chimie despre acidul clorhidric cu reacţia care o face cu amoniacul şi ce se produce şi ca să mă verifice dacă sunt atent de acolo din colţ … alo, ŞERBU mă auzi, ce se vede în recipient … şi eu zic … ca un fum dom' profesor … m-a trecut la loc după aia. În privinţa situaţiei mele, sunt de la absolvirea facultăţii de Electrotehnică de 24 de ani, lucrez la aceeaşi întreprindere la IUC, Secţia Nord, fost Macazul, fost 24 Ianuarie acum sunt şef la Atelierul de Reparaţii Mecanice şi Electrice. Sunt căsătorit, soţia e profesoară, am o fată de aproape 20 de ani care a reuşit să intre în anul I la medicină anul acesta şi atuncea o să am în familie ajutorul pe care până atuncea îl solicit de la colegi. Deasemeni sunt conservator, în afară de servici sunt conservator în practicarea ciclismului ca mijloc de deplasare la locul de muncă care îmi ţine o formă sportivă acceptabilă pentru vârsta noastră. Ţin să mulţumesc încă odată pentru întâlnirea care ni s-a dat prilejul să o avem şi doresc să ne vedem aşa cum au spus şi colegii cel puţin nu încă 30 de ani dar aşa … Sala … 29 … Vă doresc multă sănătate !
STĂNCIULESCU Ovidiu de la clasa XI-a B şi vă mărturisesc că am rămas acelaşi legat cu mare afecţiune de toţi colegii mei şi de toţi profesorii mei pentru că deşi nu locuiam în Ploieşti, prin împrejurimile Ploieştiului şi am stat toată perioada la internatul licului unde director era regretatul Nicolae SIMACHE am reuşit cu colegii de la liceu şi de la internat prin educaţia pe care profesorii ne-au dat-o şi prin grija dânşilor faţă de noi, au reuşit ca să facă nu numai nişte specialişti în profesiile respective dar să ne dea tot ce trebuia ca să fim nişte adevăraţi oameni cu preocupări multiple şi cu pasiuni în toate domeniile noastre de activitate. Parcă regret că nu am reuşit ca să avem un anuar al seriei noastre şi intenţionat am luat, deşi am fost prezent la toate întâlnirile noastre, am luat şi catalogul din 1972 de acum 10 ani … si am avut acum câteva zile o mare satisfacţie când soţia văzând epigramele profesorului Ion GRIGORE mi-a spus că la genurile literare pe care le-a prezentat la Liceul Electrotehnic din Câmpina a prezentat şi cartea profesorului GRIGORE aşa că şi membrii familiei vorbesc şi apreciază cu totul şu cu totul deosebit activitatea grija şi tot ceeace profesorii noştri au făcur pentru noi. Eu vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru noi, vă doresc multă sănătate şi cu toată dragostea doresc să ne întâlnim la întâlnirile următoare şi cred că voi fi acelaşi entuziast ca să particip la toate întâlnirile următoare.
Sunt fostul elev TOTOLICI Alexandru al fostei clase XI-a B. Sunt medic la Spitalul din oraşul Slănic, am parcurs toată ierarhia şi seriile de examene până la medic primar interne, de câţiva ani de zile sunt şi directorul spitalului. Sunt căsătorit cu soţia care este profesoară de biologie gradul I tot în oraşul Slănic. Am doi copii unul este student anul IV la medicină la Timişoara, căsătorit iar al doilea este elev de liceu în clasa IX-a. Cu această ocazie, prilej, rar la noi, mulţumesc tuturor domnilor profesori pentru că au ştiut să sădească în noi dragostea de carte, cinstea, corectitudinea şi demnitatea de om. Doresc multă sănătate tuturor domnilor profesori, dumneavoastră tuturor ca să ne putem revedea şi cu alte ocazii când va fixa juriul. Vă mulţumesc !
UTZĂ-BĂICOIANU Sergiu … emoţionat ca totdeauna cu toate că încerc să par altfel, schimbări mari nu s-au întâmplat în ultimii ani, dar că este pentru prima dată că înregistrăm şi vrem şi vrem de la toţi colegii să avem, am să spun şi eu pe scurt raportul personal. Sunt inginer constructor încadrat de când am terminat din 57' la Institutul de proiectări Prahova cu un singur intermezzo de un an şi ceva, am vrut să văd cum e pe post de director în altă parte dar m-am întors aici unde particip aşa cum în general se ştie la realizarea structurilor clădirilor din oraşul şi judeţul nostru. Mărturisesc pe această linie că aşa cum am fost învăţaţi să ne bucurăm de realizările noastre încă din şcoală în momente când apar greutăţi dintr-un punct de vedere sau dintr-altul îmi face plăcere să ies în oraş şi să-mi liniştesc spiritul pentru ceeace aş fi vrut să fac şi nu pot sau pentru alte lucruri văzând că în aceşti 25 de ani de când lucrăm aici, întâmplător data terminării noastre coincide cu înfiinţarea institutelor regionale transformate în judeţene. Spun în aceşti 25 de ani s-a făcut ceva şi deci concretul rămâne chir dacă pentru noi învăţaţi să facem cât se poate de mult undeva gândim că se putea şi mai mult. În cadrul institutului sunt încadrat ca inginer proiectant principal gradul I, mă bucur de colaborarea ca director a colegului nostru Nelu POPA perticip şi la alte acţiuni cu referate, participări la conferinţe, la simpozioane. Sunt cooptat într-o comisie de specialitate a Inastitutului Central pentru proiectarea Construcţiilor în Zone Seismice deci într-un fel chiar coautor la normativul de proiectare. Mai mult nu am putut pentru că pe undeva s-au mai tăiat totuşi nişte aripi, respectiv mi s-a respins avizul pentru a mă înscrie la doctorat. Dar cum spuneam rămân lucrurile concrete care compensează poate ceeace era numai simbolic. Din punct de vefere familiar zic că am nimerit foarte bine adică Fortuna a fost darnică pe această linie, adică am o pereche un băiat şi o fată la diferenţă de numai 1 an şi 2 luni respectiv în clasele XI-a şi a X-a. Terminând acest raport mai scurt, mai personal şi mai sobru, să zic aşa, aş vrea să mulţumesc în mod deosebit unora dintre profesori noştri pentru că de fapt cu totul aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii suntem întotdeauna emoţionaţi când discutăm despre întreaga pleiadă de profesori nu numia pentru pregătirea de specialitate dar pentru ce a însemnat adevărata dăruire pe care dânşii am manifestat-o faţă de noi făcându-ne să fim în primul rând oameni uniţi, pregătiţi pentru viaţă, pregătiţi pentru a întâmpina greutăţile, hotărâţi să nu dăm înapoi chiar acolo unde avem temporare eşecuri şi în mod deosebit vroiam să mulţumesc tovarăşului profesor … am trecut pe ofocial cu tovarăşul pentru că imediat mi-am adus aminte cum trebuia să ne adresăm tovarăşului profesor VIJOLI, directorul liceului care a avut de făcut faţă unor situaţii grele în care elevi foarte buni poate în general vorbind i-au dat mult de furcă şi din alte puncte de vedere. Adică modul nostru de a ne manifesta ajungea câteodată să creeze nişte probleme, şi-mi aduc aminte şi îmi cer scuze cu această ocazie, fac şi eu ca şi colegul nostru Radu IONIŢĂ că în memorabila manifestare de la sfârşitul liceului când am venit toţi cu pălăriile şi cu bastoanele şi cu tot ce am găsit pe acasă, ne-am întâlnit în oraş, eu zic că tot eu şi cu colegii de la B am fost cei care am iniţiat
Sala: … te baţi cu C-ul (Notă: din rememorarea întâmplărilor făcută împreună cu Dan NICOLESCU şi Ştefan LUCINESCU am stabilit că ideea a fost a lui Valerică PÂRVAN care iniţial dorea ca numai clasa C să vină cu trăsurile şi doar intervenţia lui Nichita a făcut ca să acceptăm să dezvăluim secretul şi celorlalte două clase. De aceea cineva din sală a exclamat … te baţi cu C-ul)
da pot să zică şi alţii, dar în orice caz am fost în prima trăsură care am fost până la poarta liceului şi omul vrea să-i plătim şi să plece, i-am spus … nu matale nu-ţi dăm nimic până nu intrii în curte şi atuncea toate trăsurile şi maşinile au intrat în continuare în curte şi au făcut tot ocolul şi acuma era perimetrul ocupat cu maşini şi trăsuri. Ei acum gata domnule, v-aţi terminat, daţi-ne banii, nu, nu primiţi nici un ban până nu dai mata din clopotul ăla şi au început să sune toţi din clopote şi să claxoneze maşinile. Ei după ce a durat câteva minute treaba asta … în fine i-am lăsat să plece pe cei care ne aduseseră şi ne uitam cum profesorii noştri cu delicateţea de a nu intervenii într-o manifestaţie în care-şi dădeau seama că nu este cu o rea intenţie sau cu altceva dar în acelaşi timp nu se puteau solidariza cu noi … se uitau dânşii acuma după perdea să vadă ce facem noi acolo. Mai mult decât atât, în timpul recreaţiilor ne puneam din nou pălăriile pe cap şi ieşeam în recreaţie şi ne plimbam ca domnii. Pe mine m-a chemat la un moment dat la cancelarie pentru ceva, m-am dus fără pălărie că intram la cancelarie, m-a văzut în fine s-a luminat la faţă şi domnul profesor VIJOLI a zis … iată că am dat un exemplu că nu sunt solidar cu ei şi a venit înapoi cu mine până în clasă şi … ce v-a apucat să vă maimuţăriţi aşa ? … uite că mai sunt şi oameni serioşi … tu dece n-ai venit cu pălărie ? … cum era să vin în cancelarie cu pălărie dom' profesor am lăsat-o în cuier şi nu i-am lăsat nici această posibilitate de a da măcar un exemplu. Aş vrea să mulţumesc domnului profesor Eugen POP dirigintele nostru din ultimii ani care desigur a avut şi dânsul multe de pătimit datorită unor întâmplări de acest gen. Şi dânsul cu modestia deosebită, exagerată, mi-aş permite să-i apreciez astăzi dar şi cu delicateţea sufletească pe care a avut-o, niciodată nu ne-a atras atenţia decât într‑un mod cu totul delicat dar în aşa fel încât totuşi a găsit răsunet pentru că ceeace trebuia sădit în sufletele noastre era deja sădit, această sensibilitate această înţelegere a unor situaţii. Poate că a ajuns şi la dânsul nenorocirea care putea să se întâmple pentru manifestarea reacţionară pe care am avut-o noi la ora de fizică a profesorului KÖRNER. Când pentru a demonstra trecerea curentului prin corpurile noastre de la maşina Whimshurst spre o butelie undeva după ce ne-a aşezat cu maşina în funcţiune, s-a stins lumina ne‑am dat cu toţii mâna iar eu am avut o idee, prea eram de mână toţi şi-am început … hai să dăm mână cu mână … pe vremea aceea era aşa un cântec şi bietul profesor KÖRNER şi aşa avusese el nişte necazuri înainte a ieşit în uşă şi a început să strige … chintă reacţiunea … nu chintă în China şi chintă la noi … aprinde lumina … striga tare ca să audă toată lumea că nu se solidarizează cu noi. Se poate că astfel de necazuri care au fost totuşi uşor trecute cu sensibilitate şi mai vreau să mă scuzaţi încă un moment să-mi cer scuze profesorului BÂZU care ştiu că m-a simpatizat în mod deosebit nu i-am dat posibilitate în general să-mi dea note mai mari  decât ar fi vrut să-mi dea, sunt convins că ar fi vrut să-mi dea mult mai multdar la toate tezele n-am avut niciodată un ci conditionnele nici un subjonctiv, nici o construcţie mai grea în aşa fel încât să-mi poată da un 8-9. Dar îmi cer scuze de fapt şi pentru partea pierdută din ore pe care, atunci când anunţa cineva că vine da la cancelarie o consumam după ce eu dădeam tonul şi cântam toată lumea " Frères du vaste monde " şi atunci dânsul era mulţumit că totuşi cântam un cântec franţuzesc nu pierdeam timpul de geaba ; mai treceau câteva minute dar mă întreb câteodată dacă dânsul nu ştia că noi vrem să consumăm minutele dar era bine că măcar învăţam versuri … nişte asemenea lucruri. Vă mulţumesc pentru atenţie şi mă scuzaţi !
ZENTENAI Valentin … după prezentarea plină de haz făcută de colegul BĂICOIANU cred că trebuie una mai scurtă şi concisă aşa încât cred că cea mai mare realizare de la ultima agapă este că viaţa şi-a urmat cursul firesc, am fost sănătos, sunt în continuare căsătorit tot cu aceeaşi soţie, o să vă dea concursul la banchet după amiază. Am ajuns medic primar, sunt şeful secţiei de chirurgie din Spitalui Judeţean Secţia Infantilă, fetiţa mea a ajuns studentă mult mai bună decât tatăl ei în liceu … în facultate mi-am mai dat drumul … este studentă premiantă la Institutul de Patrol şi Gaze aici în Ploieşti, nu ne-am despărţit de oraşul nostru nici un moment şi pentru că sunt unul din acei care am participat la toate aceste întruniri … agapele noastre … de 10 ani … de 5 ani … îmi stăruie şi acum în minte şi mă emoţionează. Sunt de felul meu emotiv deşi sunt chirurg, da, chirurgii au emoţii foarte mari pe care din fericire nu le cunosc pacienţii noştri. În mintea noastră stăruie şi pentru multe generaţii de elevi vocea patetică pe care nu o putem uita a fostului profesor  SIMACHE şi ne spunea dânsul despre despre acea succesiune a lampadaforilor când spunea despre transmiterea cunoştiinţelor de-a lungul generaţiilor şi de atunci pe mine m-a frapat această idee frumos pusă în frază de fostul nostru profesor şi cred că este foarte aplicabilă nu numai pentru transmiterea de cunoştiinţe strici profesionale ştiinţifice, tehnice şi mai nu ştiu ce ci este mult mai valabilă pentru transmiterea recunoştiinţei pe care noi o datorăm şcolii şi mai ales oamenilor şcolii adică profesorilor, în speţă profesorii noştri. Şi această succesiune mă gângeam eu că este realizată foarte bine nu numai pentru multe din generaţiile de elevi pe care dumneavoastră le-aţi săvârşit ci şi de generaţia noastră pentru că pe majoritatea dintre profesorii noştri îi cunosc foarte bine din povestirile noastre copii noştri şi probabil că ei vor transmite mai departe aceste portrete pe care noi vă asigur că le-am făcut întotdeauna foarte favorabile nu pentru că timpul şi vârsta modifică anumite perspective şi anumite profile, ci de fapt aşa am simţit totdeauna noi decând eram elevi, stimă şi admiraţie pentru ceeace erau profesorii noştri care erau foarte mult, mult mai mult decât ce sunt profesorii pentru elevii din ziua de astăzi. Când am intrat pentru prima oară în fosta clădire a Liceului Petru şi Pavel pentru noi cancelaria aceea a profesorilor era aşa ceva un sanctuar de care nu ne apropiam nici de uşă darămite să intrăm vreodată în cancelaria profesorilor. Şi aceste amintiri au rămas foarte bine fixate aşa încât eu, deşi devine deacuma poate stereotip şi banal să vorbim de această recunoştiinţă, dar am ţinut totuşi să mă refer la ea pentru că o simt totdeauna foarte prezentă. Recunoştiinţă pentru profesorii noştri, dragostea şi stima şi apropierea faţă de toţi colegii seriei noastre şi atâta timp cât noi vom continua să organizăm aceste agape fără discuţie că vom fi mai puternici, siguri în viaţă, vom fi sigur mai puternici şi vom fi asiguraţi că pe lângă celelalte relaţii, celelalte sprijine pe care le-am asigurat în viaţă noi mai avem unul foarte puternic, şcoala noastră şi promoţia noastră de prieteni, de elevi.
ZAHARESCU Marin Deşi nu am terminat în clasa X-a şi a XI-a aicea totuţi am avut rădăcini adânci în acest oraş întrucât unii dintre foştii colegi de liceu am fost colegi de la clasa I-a primară de exemplu ZENTENAI Valentin, DINESCU Mircea, MÂRZESCU, GOCIMAN din clasa III-a sau a IV-a. Ei m-au apreciat să vin alături de ei la sfârşit pentru că totdeauna am avut legăturile cele mai puternice cu perioada aceasta de copilărie, toată lumea are asemenea sentimente şi de aceea mă aflu aici. Ce pot să spun despre tovarăşii profesori care tot aşa exact ca şi ceilalţi colegi îmi cer scuze că nu pot spune decât recunoştiinţă în special domnului profesor GRIGORE care ne-a sădit, care mie cel puţin mi-a sădit matematica, a fost pentru mine un lucru mai deosebit. Ce mai pot să spun colegii mei care marea majoritate i-am recunoscut şi după nume şi după fizic. Ţin să mulţumesc la toată lumea … şi mai ales organizatorilor că m-au invitat aici.
            Clasa C
ANDRONACHE Gheorghe clasa XI-a C primul la catalog însă nu şi primul din cei mai buni. Cu toate acestea datorită muncii pe care profesorii noştri au depus-o cu noi pentru care eu ca şi ceilalţi colegi le mulţumesc foarte mult am reuşit să termin Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii fiind specialist în instalaţii de centralizare şi telecomenzi feroviare. Am rămas consecvent unităţii la care am fost repartizat, de 25 de ani lucrez în această unitate de 23 de ani răspund de această unitate şi din acest punct de vedere tot am stabilitate foarte mare. Sigur celelalte aspecte familiare, colegii mă cunosc, căsătorit, doi copii pentru care în afară de mulţumirile care le aduc foştilor mei profesori trebuie să adaug mulţumiri şi domnului profesor SZABO actualul director ai căror elevi au fost, unul a absolvit anul trecut al doilea, fetiţa este anul acesta a XII-a. Băiatul a intrat la Electronică şi sper şi fetiţa să-l urmeze. În rest prin faptul că ceilalţi colegi ne-au handicapat propun ca la întâlnirea următoare să începem cu clasa C pentru că şi noi avem amintiri destul de multe de spus. Mă opresc aici cu mulţumirile respective !
ARGHIR Mihai clasa XI-a C. Sunt inginer agronom, sunt căsătorit de 20 de ani. Am un băiat, este student în anul I la Politehnică la Facultatea de Aeronave care a moştenit pasiunea mea pentru matematici, domnul profesor GRIGORE aici poate să confirme. Lucrez la ministerul agriculturii, sunt secretar de stat până anul trecut am fost director general la Direcţia Agricolă Prahova la care colegul şi prietenul meu Dorin CALOTĂ a făcut următoarea poantă: "Peste timp când se va pune întrebarea când a fost ARGHIR director la agricultura din Prahova … zice când nu se găsea nimic pe piaţă.
BOLGIU Pericle din fosta clasă XI-a C. Actualmente sunt inginer proiectant principal la Intreprinderea de Utilaj Petrolier din Ploieşti … trec peste unele amănunte care n-au fost prea favorabile pentru mine şi ţin să mulţumesc tuturor profesorilor care m-au învăţat şi m-au educat de aceea le doresc multă sănătate şi viaţă îndelungată. Mulţumesc organizatorilor pentru întâlnirea de astăzi, aştept să ne revedem !
CALOTĂ Dorin absolvent al liceului clasa XI-a C. Faţă de precedentele întâlniri nu am nimic deosebit de spus. Tot căsătorit, tot o fetiţă, tot medic, îmi desfăşor activitatea la Spitalul Municipal Nr. 2 în secţia de boli interne, mă ocup mai mult de cardiologie. Motive de a fi mândru, argumente nu am, nu sunt secretar de stat încă … n-am performanţe deosebite în ultimii 5 ani. La realizări în plus câţiva ani, câteva dioptrii, câteva kilograme, la minusuri, energie, memorie
                        Sala: şi altele
care de fapt intră în energie. La capitolul recunoştiinţă pe de o parte celui din faţă, colegului GOCIMAN şi grupului de entuziaşti care au reuşit să ne adune, cu care ocazie mi-am dat seama care este vârsta mea reală şi dascălilor care au reuşit să facă din noi nişte oameni aşa cum trebuie. Aş mulţumi încă odată profesorului GRIGORE care m-a ajutat să fac medicina şi l-aş întreba cu ocazia asta dacă în prezent este înconjurat mai mult de cei care au făcut multă matematică sau care n-au făcut multă matematică ? Colegul UTZA mi-a tăiat macaroana , aş fi vrut să … 2 întâmplări şi ultima cu contactarea tuturor taximetrelor şi trăsurilor şi atitudinea şi spaima directorului VIJOLI de atunci
                        VIJOLI: de atunci m-am îmbolnăvit de inimă
                        GOCIMAN: deci tu eşti responsabil
Şi a doua pe care nu pot să o spun … este că lipseşte doamna profesoară STRATAN de limba rusă legat de colegul TEODORESCU …
                        Sala: GRIGORESCU Brebu.
CIOBANU Ion mă numesc, într-adevăr în faţa stimaţilor mei profesori sunt acelaşi emotiv ca şi cum aş fi fost scos la tablă, aicea nu e tablă totuşi şi în special emoţia o am faţă de tovarăşul profesor GRIGORE care într-adevăr mi-a insuflat în ultimul moment, vă spun, pasiunea pentru matamatică, de ce, fiindcă eu eram ocupat în timpul liceului cu alte pasiuni în special desenului. Îmi plăcea foarte mult să desenez şi nu ştiu dacă se mai găsesc planşe atât la naturale, la istorie, la geografie în care aveam semnătura pe ele. Într‑adevăr am făcut şi o planşă pe care nu am semnat-o, adică am semnat-o dar n-am făcut-o. Era în colaborare cu colegul meu NENOVICI care trebuia să aibe şi el notă la istorie şi trebuia să facă o planşă şi ca totuşi să creadă că a colaborat şi a făcut ceva bineînţeles că l-a pus pe tatăl lui care era topometru şi a făcut o hartă despre vestigiile romane în judeţul Prahova. Aceasta este planşa pe care într-adevăr n-am făcut-o în totalitate şi am semnat-o. Aşa mi-am dat seama când am fost ascultat la matematică de domnul profesor GRIGORE în care mi-a spus … vă daţi seama că puteam să învăţ mai mult la matematică şi mi-a spus … măi băiete matematica e ca femeia, nu te ţii de ea, te părăseşte. Într-adevăr mi-am dat seama că trebuie să mă pun serios pe treabă şi într-adevăr la îndrumarea profesorului VIJOLI am îmbrăţişat nu arhitectura cum era vocaţia mea ci altă arhitectură, arhitectura navală pe care nu am reuşit să o profesez din anumite condiţii care au fost impuse la timpul respectiv. Sunt în dragoste … şi să spun pentru oraş, am revenit în oraşul Ploieşti, de 24 de ani lucrez la acelaşi institut, Institutul de Proiectări Rafinării şi Petrochimie, sunt pe funcţia de inginer proiectatnt principal gradul II. Alte evenimente familiare, decât copii au crescut, fata 19 ani, băiatul 14 şi încă odată ţin să mulţumesc profesorilor care m-au îndrumat în viaţă şi mi-au dat bineînţeles nu numai noţiunile de bază cât şi puterea de a înţelege şi de a mă descurca şi în alte domenii decât numai strict ce am făcut. În acelaşi timp am o recunoţtiinţă deosebită colegilor care au căutat să ne revedem şi stimatului