Nichita şi elena ceauşescu       

               Titlul mă îngrozeşte prin incompatibilitatea celor două personaje din toate punctele de vedere, însă acest lucru l-am remarcat, ca o dovadă a lipsei mele de experienţă în ale scrisului, după ce am terminat de scris ce aveam de spus şi spre ruşinea mea era deja clasificat şi l-am lăsat aşa, din comoditate.  
              Nu a făcut analfabeta numai lucruri reprobabile şi unul din exemple este întâlnirea soţilor ceauşescu cu conducerea Uniunii Scriitorilor din România, când tovarăşa l-a întrebat pe Nichita cum se mai simte cu sănătatea. În perioada respsctivă Nichita chiar se simţea rău, fiindcă îşi maltratase ficatul nu numai cu vodcă, dar şi cu multe altele mai ales prin extenuare fizică, însă i-a răspuns tovarăşei că se simte bine şi i-a mulţumit pentru grija care i-o arată, la care ea a replicat că ştie că nu se simte bine deloc şi o să dea dispoziţii să fie tratat. Nichita a luat-o ca pe un gest de politeţe şi se mira că a avut timp să pună pe cineva să se intereseze de starea sănătăţii lui.                 
          Îmi relata că în perioada imediat următoare a primit mai multe invitaţii de la diverşi medici să facă un consult serios, dar nu a dat curs acestor invitaţii, chiar dacă ultimele două au venit din partea celebrului profesor Eugeniu PROCA, ministrul sănătăţii din vremea aceea.
        Într-o dimineaţă, deoarece la sonerie nu răspundea niciodată, la uşa lui Nichita bate cineva cu codul meu şi cu toate că era cam devreme se duce să deschidă bombănind că-l scol aşa cu noaptea în cap. Noroc că Nichita îl cunoştea pe profesorul PROCA, fiindcă acesta se afla la uşa lui în carne şi oase, aşteptând să fie invitat în casă. Desigur cu politeţea care-l caracteriza şi cu darul lui de a face complimente şi a spune lucruri frumoase, Nichita l-a invitat pe ministru în casă manifestându-şi bucuria pentru vizita înaltului oaspete. După o discuţie destul de lungă despre una despre alta, ministrula spus că a venit să-i facă un tratament pentru ficat fiind trimis personal de tovarăşa, care nu poate fi refuzată. A încercat Nichita să-i spună că nu era cazul să se deplaseze personal, la care ministrul cu o amabilitate părintească i-a mărturisit că a venit, fiindcă cele două apeluri ale lui fuseseră ignorate de Nichita şi în plus era o plăcere să discute cu marele poet la el acasă. La promisiunile lui Nichita că în două trei zile o să se prezinte oriunde va dori profesorul, acesta a replicat destul de sec: Stimate domn, pleci la tratament chiar în clipa aceasta cu mine, de bună voie sau legat de echipa pe care am adus-o cu mine, putem pleca la tratament buni, prieteni sau supăraţi unul pe altul! Desigur că Nichita a ales prima soluţie apreciind gestul acestui om excepţional care a venit personal la el acasă şi l-a convins cu argumente şi blândeţe că ceea ce face este numai spre binele lui.  
            Despre caracterul extraordinar al profesoruli Eugeniu PROCA am informaţii şi de la doctorul Florin DUMITRESCU unul din studenţii răsfăţaţii ai lui, care a revenit la acesta cu un cancer renal, profesorul l‑a operat imediat cu o echipă specială ţinându-l sub observaţie foarte mult, mai ales pentru perioada când a fost iradiat. Florin primea în fiecare zi o friptură în sânge imensă pe care abia o putea mânca şi când şoferul profesorului l-a adus acasă la Ploieşti, printre multe altele, a aflat că el aducea zilnic friptura de la o cantină specială a comitetului central, iar costul îl chiar profesorul.
             Tratamentul s-a desfăşurat la Mangalia Nord tocmai pentru a-l rupe pe Nichita de anturajul lui şi în această perioadă vizitele i-au fost supravegheate cu mare stricteţe pentru a nu fi deranjat. Tratamentul a costat pe vremea aceea (1979-1980) vreo două milioane, fiindu-i administrate cele mai noi medicamente existente pe plan mondial şi cele mai sofisticate vitamine pentru refacerea ficatului, combinate cu o psihoterapie făcută aproape pe nesimţite prin care a fost convins să bea alcool mai rar şi mai puţin. Este limpede că de atunci Nichita a pus o barieră drastică în privinţa băuturilor tari şi a cantităţii de alcool consumat, iar părerea mea bazată numai pe intuiţie este că urmarea tratamentului a fost prelungirea vieţii lui cu câţiva ani.